Ultima actualizare: azi, 00:00
DRM
Locale

Arestat după ce a provocat două accidente. Mort de beat la volan

images (6)În data de 22.09.2015 procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva inculpatului Puskas Karoly Robert, pentru săvârşirea a două infracţiuni de „conducere a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 C. pen. şi două infracţiuni de „conducere a unui vehicul fără permis de conducere prev. şi ped. de art. 335, al. 2 din C. pen. cu aplic. art. 41. al. 1 din C. pen.

În aceeaşi dată inculpatul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Satu Mare, care a admis solicitarea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Din Referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că în data de 30.07.2015, în jurul orei 16:00, inculpatul Puskas Robert, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice şi având permisul de conducere anulat ca urmare a condamnării definitive pentru o infracţiune la regimul circulaţiei, a condus autoturismul proprietate personală în municipiul Satu Mare . În momentul în care inculpatul a ieşit în intersecţia cu sens giratoriu din P-ţa Romană pentru a pătrunde pe str. Vasile Lucaciu nu a observat că din partea dreaptă se aproprie un alt autovehicul, nerespectând indicatorul ce-l obliga să cedeze trecerea, a intrat în coliziune cu acest autovehicul, marca Hyundai. În urma accidentului au rezultat pagube materiale.

Conform Buletinului de analiză toxicologică inculpatul avea o alcoolemie de 1,75 g/I alcool pur în sânge.

De asemenea, în data de 21.09.2015, în jurul orei 16:00, inculpatul PUSKAS KAROLY ROBERT s-a urcat la volanul autovehiculului marca Ford cu nr. SM 09 JSP, pornind de pe strada C.A. Rosseti din mun. Satu Mare cu intenţia de a ajunge la magazinul Billa din municipiul Satu Mare.

La un moment dat, în timp ce se afla la trecerea la nivel cu calea ferată de str. C.A. Rosseti, a observat că în faţa sa circula un autovehicul marca BMW, al cărui conducător a frânat brusc, astfel încât inculpatul nu a mai reușit să își direcționeze mișcările și a intrat în coliziune cu acesta, lovindu-i partea din spate a mașinii.

Conform Buletinului de analiză toxicologică inculpatul avea o alcoolemie de 1,90 g/l alcool pur în sânge.

Sursa: Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
Focuri de armă la Negrești Oaş pentru prinderea unor contrabandiști

Polițiștii de frontieră sătmăreni au tras focuri de armă în apropierea frontierei de stat, lângă Negreşti Oaş, pentru a opri...

Închide