Ultima actualizare: azi, 18:50
Sport

Şoc la Olimpia! Înfrângerea cu UTA a generat o demisie în conducerea clubului

Ionica CampeanÎnfrângerea suferită de Olimpia Satu Mare azi în faţa echipei UTA Arad a încins spiritele în conducerea clubului, mai ales datorită reproşurilor venite din tribune. Victoriile şi înfrângerile fac parte din viaţa oricărei echipe, din orice ligă. O lecţie pe care publicul sătmărean trebuie să o înveţe.   Nu este posibil să vedem civilizaţie şi susţinere necondiţionată pe majoritatea stadionelor din liga 2, iar la Satu Mare să auzim aceeaşi placă stricată cu „s-a pus X2 la pariuri”, „Băbuţ la SportBet” şi „Hoţilor!”. Suporterii adevăraţi ai clubului ar trebui să reflecte mai mult asupra faptului că 50 de arădeni au dominat fundalul sonor pe un stadion cu 1000 de sătmăreni şi şi-au împins echipa spre victorie.

La conferința de presă de după meci, alături de principalul Tiberiu Csik, din partea conducerii clublui a fost prezent și președintele executiv al Consiliului de Administraţie, Ionică Câmpean. Acesta şi-a anunţat demisia din funcţia de la club, motivând că este nevoie de un şoc la club şi acesta este plecarea lui.

„Îmi dau demisia public din cadrul clubului. Renunţ la funcţia de preşedinte, pentru că simt că la echipă e nevoie de un șoc. Eu consider că e mai bine pentru club. E vina mea că n-am reușit să facem cele mai bune transferuri. Le mulțumesc tuturor pentru colaborarea bună avută în acești 5 ani. Voi iubi mereu această echipă și voi continua să vin pe stadion”, a declarat Câmpean.

Vestea-bombă l-a lăsat fără replică chiar și pe antrenorul Tiberiu Csik. „Sper că e o decizie luată la cald. Și eu am fost foarte nervos la vestiare, dar sper ca domnul Câmpean să revină”, a declarat Csik.

Câmpean a recunoscut că decizia a luat-o în urmă cu o săptămână, dar reacțiile oamenilor din tribuna oficială i-au pus azi capac. „Și așa banii au venit târziu din partea autorităților locale și acestea sunt rezultatele. Nu am putut oferi toate condițiile jucătorilor și o parte din ei au plecat. Dar nu pot suporta să fiu acuzat că am făcut 1 la pauză și X la final. Că am făcut pariuri, iar după aceea la golul 3 că am vândut meciul. Nu se poate așa ceva și eu nu suport să fim acuzați pe nedrept”, a încheiat Câmpean.

 

17 comentarii

  1. Babut Răspunde

    Ar fi civilizatie la stadion daca salariatii cu salarii de mii de euro nu si-ar bate joc de fotbal, macar nu pe teren propriu. Decat sa asistam in continuare la promotii “(1 pauza) 2 final pentru UTA” mai bine ne-ati da banii de abonamente inapoi!!!

    A fost evidenta schimbarea de atitudine in teren de la o repriza la cealalta. In a 2-a repriza salariatii au jucat ca lesinatii, e inadmisibil asa ceva! Jucati la pariuri in deplasare, dar la Satu Mare nu va bateti joc de noi ca nu mai venim la meciuri!

  2. Babut Răspunde

    Ah, si am uitat… BABUT, SI TU TREBUIE SA PLECI DE LA OLI!

  3. Cristian Răspunde

    UTA are traditie si suporteri care s-au batut pt. palmaresul echipei pe care sustin. Olimpia 2O1O e o clona cu 5 ani de existenta, fara palmares.

    • Babut Răspunde

      Din pacate nici UTA de acum nu are palmaresul. Acesta nu poate fi cedat, vandut, imprumutat si nici macar castigat in instanta daca clubul se desfiinteaza. La fel ca Olimpia 2010, UTA BD e un alt club fiindca nu a fuzionat cu FC UTA SA, cea desfiintata. Palmaresul poate ramane la club doar prin continuitate, prin urmare doar o fuziune poate salva cluburile cu palmares. La Oli acesta nu poate fi recuperat, fiindca clubul original s-a desfiintat, iar aici nu poate fi vorba de continuitate. Exista insa un motiv pentru care sustin Oli 2010 si anume ca e de fapt grupa de juniori a Olimpiei desfiintate, ce a fost inscrisa in Liga a IV-a.

      • Cristian Răspunde

        UTA actuala detine palmaresul, a fost una din conditiile si bataliile castigate de suporterii aradeni. In caz contrar, suporterii aradeni n-ar fi sustinut o clona, cum fac satmarenii. Actuala UTA a preluat si palmaresul de la fostul presedinte al clubului, Martian. Asta inseamna suporteri adevarati, care tin la traditia clubului lor si nu accepta echipe frauduloase. Si alte echipe si-au incetat temporar activitatea dupa care au revenit. Atat in tara, vezi Ripensia Timisoara reintemeiata cu palmares cu tot acum 3 ani dupa mai bine de 7O de ani de inactivitate. palmares Olimpiei e, din cate se pare, la Beniamin Kira, care poate reintemeia cand vrea el Olimpia 1921, cea autentica. Sa le spui aradenilor ca echipa ce a invins azi la SM nu e UTA dupa ce s-au batut atata timp prin tribunale si cu fostul patron, Martian, pentru palmaresul si istoria lor inseamna sa desconsideri pasiunea unor suporteri care tin la onoare, traditie, demnitate. UTA actuala detine prin acte istoria si palmaresul, titlutile de campioana si rezultatele din cupele europene pe cand Olimpia 2O1O e o clona cu 5 ani de existenta. De altfel, Babut a tinut acum cateva zile o conferinta de presa in care a anuntat ca a inscris Olimpia 2O1O la OSIM, recunoscand implicit ca actuala echipa antrenata de Csik e una diferita fata de echipa infiintata in 1921, echipa autentica a Satmarului.

        • Babut Răspunde

          Un patron nu poate sa detina un palmares. Nu va mai luati dupa articole senzationale din presa. Palmaresul poate fi detinut doar de o entitate sportiva, iar entitatea care a detinut palmaresul UTA-ei a fost desfiintata. Uite aici un articol in care se explica clar si concis ce inseamna palmares: fcsteaua.ro/index/section/articles/article/43177

        • Babut Răspunde

          P.S. Ripensia Timisoara nu detine palmaresul vechii echipe. O conditie obligatorie ca palmaresul sa se pastreze e continuitate sportiva, ceea ce nu a avut loc. Ripensia e exact in aceeasi situatie cu Olimpia “2010”, ASU Politehnica Timisoara, UTA BD, CSU Craiova, ASA Targu Mures etc.

          • Cristian

            UTA si Ripensia detin palmaresul, au acte doveditoare. Nu mai stau acum sa caut insa suporterii aradeni au preyentat public intr-o conferinta de presa actele de afiliere la FRF in care se specifica clar ca echipa detine palmaresul primind si confirmare de la FRF. La Ripensia e la fel. Nu este obligatorie continuitatea, o echipa isi poate suspenda temporar activitatea dupa care si-o reia cu traditie si palmares. Au fost numeroase cluburi in strainatate care 1 an, 2,3 sau 2O nu au activat isa s-au reafiliat cu tot cu palmares. Cand se afiliaza o echipa la FRF actele precizeaza clar anul infiintarii. De asta cand actuala echipa antrenata de Csik a incercat sa se afilieze sub denumirea ”’Olimpia Satu Mare” cererea i-a fost respinsa deoarece juristii FRF au considerat ca se pot face confuzii pe plan sportiv cu fosta societate ce si-a suspendat activitatea. Asa ca echipa a fost afiliata cu denumirea ”Olimpia 2O1O” pentru a o deosebi de echipa infiintata in 1921 si, de ce nu?, pentru a profita de naivitatea satmarenilor care sa-si inchipuie ca aceasta ar fi Olimpia cea autentica. In alte tari exista legi clare care interzic asemenea ”invarterteli” si care pot sa duca la confuzii cu alte branduri. In Romania prin niste cifre adaugate la un brand, recte ”2O1O”, se poate duce lumea in eroare.
            p.s. Ce ai prezentat in articol e irelevant cata vreme autorul da exemplul in afirmatiile sale cazul Glasgow Rangers, club care da, a dat faliment, insa a fost repornit post-faliment de societatea juridica care detinea palmaresul clubului. La fel a fost si la Fiorentina si alte cluburi mai mari. Nu va mai luati dupa articole scrise de suporteri care din tastatura pot sa demonstreze orice. palmaresul, apare sau nu, in documentele cu care o echipa este afiliata la FRF, acolo unde scrie ca UTA a fost infiintata in ”1945” iar in actele depuse si aprobate de cluul satmarean scrie anul infiintarii ”2O1O”.

          • Cristian

            Continuitatea sportiva an de an nu este obligatoriu. O echipa isi poate suspenda activitatea dupa care sa revina in fotbal cu istoria si palmaresul clubului dupa 5,15 ani etc. Ipotetic si Olimpia 1921 ar putea reveni. Daca ar fi asa cum spui, cu continuitatea sportiva an de an, ar insemna ca echipele de pe continent, echipe de traditie, sa nu-si mai detina palmaresul deoarece multe dintre ele si-au suspendat activitatea in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Insa nu e cazul.

          • Babut

            Toate acele cluburi din strainatate sunt considerate de UEFA si federatiile lor ca fiind cluburi noi, fara nicio legatura cu cele originale. De altfel, la care te referi? AFC Wimbledon? Nu, nu are palmaresul… In schimb MK Dons are palmaresul vechii echipe Wimbledon. In articol scrie si despre situatia Ripensiei. UTA BD si Ripi au acte doveditoare ca detin culorile si eventual numele, atat. Palmaresul nu poate fi detinut in acte.

          • Cristian

            Cum sa fie cluburi noi? pai Real Madrid, Barcelona, Man U., Bayern Munchen etc sunt echipe care si-au suspendat activitatea pe timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial insa anul infiintarii lor e si astazi inainte de razboi. palmaresul poate fi detinut de acte, asa e peste tot in lume. E un document oficial care stipuleaza rezultatele unui club anume.

          • Babut

            Real Madrid & Barca: “Football continued during the Second World War, and on 13 June 1943 Madrid beat Barcelona 11–1 in the second leg of a semi-final of the Copa del Generalísimo, the Copa del Rey having been renamed in honour of General Franco.”

            Cat despre Bayern sau alte echipe de fotbal, in timpul Primului sau celui de al Doilea Razboi Mondial, intregul campionat de fotbal a fost suspendat de catre federatii, insa cluburile inca existau si chiar jucau meciuri amicale in acea perioada.

  4. hunter Răspunde

    Macar de ne-ar zice si noua satmarenilor inainte de meci ce sa punem la pariu, mai facem si noi un ban in plus, in pizda masii de liga a 2a.

  5. Irus Răspunde

    “A murit regele, traiasca regele” acestea au fost cuvintele domnului Campean…..;))))…..stie el ….cand ii lingea fundul lui Silaghi….acolo toti trebuie sa demisioneze….dar oricum e un inceput bun…..

  6. coco Răspunde

    Cam de mult asteptam demisia d-lui Campean si Babut!Or reusit sa strice si ce o fost bun la Oli!Du-te invartindu-te …auzi ca nu ii place sa fie acuzat pe nedrept..si nu uita…d-zeu nu bate cu bota…

  7. gutza, babutza Răspunde

    in sfarsit a facut un bine fotbalului satmarean. Pe cand babut?

  8. blattt Răspunde

    IoniCă Câmpean ! rusinea orasului,lingaul de la DRM.cica reprezentatul muncitorilor:)). Cel care a vandut si meciul Oarului de la baraj,si si-ar vinde si pe mama pt.bani
    dati demisia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.