Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Percheziții la Satu Mare. Persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani

images (6)Polițiștii din Mureș efectuează la această oră, 11 percheziții pe raza a cinci județe dintre care și Satu Mare, la persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani, în domeniul comerțului cu textile și combustibili.

La data de 19 noiembrie a.c., sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, 39 de polițiști efectuează 11 percheziții, pe raza județelor Mureș, Sibiu, Bihor, Arad și Satu Mare, la 4 societăți comerciale și la 4 persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani.

Acțiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalități Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2014-2015, doi cetăţeni de origine turcă ar fi  efectuat peste 40 de operaţiuni comerciale de import, cu autocamioane înmatriculate în Turcia, de la furnizorii din aceeaşi ţară.

Transportatorii, coordonaţi de persoanele bănuite, ar fi utilizat două seturi de documente justificative, astfel încât în vama turcă ar fi fost prezentate cantităţile reale, iar la intrarea în România, în vamă, pentru aceleaşi mărfuri, ar fi fost prezentate documente justificative din care rezultau tranzacţionarea unor cantităţi mai mici decât cele efectiv transportate şi la preţuri/valori diminuate, în scopul micşorării cuantumului taxelor vamale aferente acestor operaţiuni.

Bunurile ar fi fost livrate în principal la un depozit din Târgu Mureş, iar ulterior ar fi fost distribuite la punctele de lucru ale societăţii din judeţele Sibiu, Bihor şi Satu Mare şi la clienţi din alte judeţe, o mare parte fiind livrate către parteneri din județul Arad.

De asemenea, mărfurile ar fi fost comercializate fără documente justificative şi către persoane fizice, de la depozitul situat în Târgu Mureş.

O parte din sumele de bani obţinute din aceste activităţi comerciale ilicite ar fi fost utilizate pentru acordarea de împrumuturi către societatea pe care o administrează, în scopul achiziţionării unor imobile şi autoturisme de lux, în acest fel, sumele dobândite „la negru” fiind introduse în circuitul legal, precum şi pentru acordarea de împrumuturi cu dobândă.

Una din persoanele bănuite ar fi achiziţionat mai multe imobile, la o valoare declarată de 1.200.000 lei, preţul real de tranzacţionare fiind de 2.500.000 lei, diferenţa fiind plătită în numerar.

De asemenea, a reieșit că societatea administrată de una dintre persoanele bănuite, ar fi comercializat produse petroliere – motorină, fără evidenţierea în actele contabile a tuturor veniturilor realizate.

Prejudiciul urmează a fi stabilit după coroborarea tuturor datelor rezultate, respectiv după cuantificarea inventarelor.

Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informații.

La activități participă și jandarmi.

Sursa: politiaromana.ro

 

Un comentariu

  1. lia Răspunde

    Normal politisti de la IGPF, si Diicot Tg Mures, cei de la Satu Mare sunt ca apa sfintita! Nyci nu strica nyci tomnye! Poate se sesizeza sefii lor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.