Cadavrul unui bărbat dispărut de o săptămână de acasă a fost descoperit duminică pe în localitatea Cidreag. Acesta a fost observat de un localnic care a sunat la 112 și a solicitat sprijin.
La fața locului s-a deplasat un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care nu a putut decât să constate decesul.
“În data de 31.01.2016, ora 12.17, Ambulanţa Satu Mare este solicitată în localitatea Cidreag pentru o moarte suspectă. Echipajul cu medic ajuns la faţa locului a stabilit că este vorba despre o persoană de sex masculin, de 47 de ani, decedata de câteva zile. Din afirmaţiile familiei, pacientul era cunoscut cu patologie psihiatrică şi era dispărut de la domiciliu de circa 7-8 zile. Date fiind condiţiile suspecte de producere a decesului a fost alertat şi un echipaj de Poliţie”, precizează un comunicat al Serviciului de Ambulanță.