Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Campania Antidiscriminare a debutat azi la Satu Mare. Mâine va fi organizat un marș

antidiscriminare1Și în acest an, Asociația Stea mobilizează comunitatea locală în lupta antidiscriminare a persoanelor aflate în dificultate, invitând sătmărenii să participe la o serie de evenimente publice care se vor desfășura în perioada 21 – 27 martie 2016 în scopul combaterii inegalităţilor sociale, a sărăciei şi excluziunii prin cetățenie activă și solidaritate.

Campania Antidiscriminare a debutat azi la Muzeul Județean, unde, totodată, a avut loc și vernisajul expoziției ”Sub Steaua Prieteniei”. Președintele Asociație Stea, Cristina Bala, a arătat că se pornește la drum în această campanie pentru a arăta sătmărenilor imaginea unei comunități în care nu există discriminare, văzută prin ochii copiilor. ”Azi lansăm Campania Antidiscriminare a grupurilor vulnerabile, aflată la a doua ediție care se dorește a fi una deosebită. Pe tot parcursul acestei săptămâni, invităm, sătmărenii sunt invitați să participe la o serie de evenimente pe care le organizăm datorită portenerilor care s-au implicat alături de noi”, a arătat Cristina Bala.

Astfel, mâine va fi organizat marșul anti-discriminare menit să atragă sătmărenii în susținerea grupurilor vulnerabile. Marșul va porni la ora 14.00 de pe platoul din Piața 25 Octombrie și va urma traseul: pasajul Corneliu Coposu-Parcul Central-pasajul Corneliu Coposu. Participanții sunt încurajați să pregătească pancarte cu mesaje anti-discriminare.

mars antidiscriminare (14)

Miercuri, de la ora 15.00, în sala de sport a Colegiului Tehnic „Unio-Traian Vuia’’se va desfășura o competiție de fotbal numită „Cupa anti-discriminării 2015”. Joi, de la ora 15.00 va avea loc simpozionul ”Anti-discriminare prin cultură și sport”, în sala de sport a Colegiului Tehnic „Unio-Traian Vuia’’, iar vineri, în intervalul 10.00 – 16.00 în centrul orașului se va desfășura manifestarea ”Mesajul meu anti-discriminare” organizată de voluntarii Asociației Stea care vor oferi trecătorilor posibilitatea de a transmite mesaje antidiscriminare prin intermediul unui panou mobil. Mesajele vor fi fotografiate și transmise pe scară largă prin intermediul mijloacelor de comunicare online. 

În realizarea activităților din cadrul campaniei sunt implicați 64 de copii și tineri, beneficiari ai programelor educaționale din cadrul Centrului de zi al Asociației Stea, 30 de voluntari, reprezentanți ai 26 de  organizații și instituții membre ale Grupului de lucru inter-sectorial pentru prevenirea și combaterea excluziunii sociale – GIPEX, parteneri, oameni de cultură și susținători ai organizației noastre care au decis să se alăture acestei cauze pentru a construi împreună o comunitate mai bună pentru copiii noștri.

antidiscriminare2

Referitor la expoziția a cărui vernisaj a avut loc odată cu lansarea campaniei, Cristina Bala a afirmat că este una deosebită. Au fost primite 97 de lucrări, iar juriul a avut o treabă deosebită pentru a le alege pe cele mai frumoase. În cadrul evenimentului a avut loc și premierea lucrărilor câștigătoare la acest concurs, la care participă copii din grădinițe, școli și licee din Satu Mare, transmițând prin intermediul lucrărilor viziunea lor despre o lume mai bună. Concursul a fost organizat sub atenta îndrumare și implicare profesionistă a Cristinei Gloria Oprișa, cunoscut artist plastic sătmărean. Expoziţia va fi găzduită de Muzeul Judeţean în perioada 21-27 martie 2016. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.