Ultima actualizare: azi, 17:25

Locale

Pădurea ”Dumbrăvioara” a luat ființă la Apateu. Elevii au sădit peste 60 de puieți (FOTO)

plantareCu ocazia evenimentului ecologic ”15 Martie – 15 Aprilie- Luna Pădurii” acţiunile de plantări de puieţi iniţiate de Agenţia pentru Protecţia Mediului cu sprijinul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Satu Mare şi a Ocolului Silvic ”Codrii Sătmarului” Tăşnad, au continuat în data de sâmbătă, începând cu ora 10.00, la Apateu, unde pe un amplasament de 0,1 ha s-a realizat o mică pădure de plopi euroamericani prin sădirea a 64 de puieţi.

La deschiderea acţiunii, Elisabeta Bekessy – director APM Satu Mare, a salutat participarea celor 14 instituţii de învăţământ înscrise în competiţia ”Cel mai tare la reciclare” din dorinţa de a face împreună un gest pentru mediu care s-a materializat prin realizarea unei oaze de verdeaţă. Şcolile participante au fost: Colegiul Naţional ”Ioan Slavici”, Şcoala Gimnazială ”Ion Creangă”, ” Avram Iancu”, ”Bălcescu Petőfi”, ”Octavian Goga” ”Lucian Blaga”, ”Constantin Brâncuşi” Şcoala Gimnazială Berveni, Nr.3 Carei, Valea Vinului, Nr.10, Beltiug, Liceul Reformat, Liceul Tehnologic ”Anghel Saliny” Turţ,

Iniţiativa a fost onorată de prezenţa la acţiune al reprezentantului Instituţiei Prefectului în persoanalui Cristian Mariţa-manager public, al primarului comunei Păuleşti, Nagy József, al lui Balog Sandor – director şi al colegilor specialişti în silvicultură din cadrul Ocolului Silvic ”Codrii Sătmarului”, precum şi reprezentanţii firmei colectoare de deşeuri reciclabile în persoana Elenei Mărculescu şi al lui Marcel Mărculescu.

După instructajul de specialitate cu privire la modul în care trebuie plantaţi puieţii, asigurat de domnul inginer silvic Ioan Fogaş, a urmat acţiunea propriu-zisă, când, cei peste 80 de tineri şi cadre didactice îmbrăcaţi în tricouri oferite de APM, precum şi reprezentanţii APM au muncit cu elan şi plin de entuziasm în beneficiul lor şi a comunităţii în ansamblu. În timpul plantării, elevii au dialogat pe seama concursului care va avea loc cu ocazia zilei păsărilor şi care are ca temă importanţa colectării selective a deşeurilor reciclabile.

După acţiunea de plantare a urmat un mic concurs în cadrul căruia fiecare şcoală a venit cu propuneri inedite pentru a da un nume pădurii. Juriul format din Cristian Mariţa, Man Ioan şi Balog Sandor au desemnat drept câştigător Şcoala Gimnazială Lucian Blaga care a propus ca pădurea, să aibă denumirea de ”Pădurea Dumbrăvioară” nume care, ulterior concursului, a fost inscripţionat de panoul montat pe amplasamentul pădurii. Alte denumiri propuse au fost: Pădurea speranţei, Pădurea labirint, Pădurea Dumbrăveanca, Pădurea plopişor, Pădurea someşeană, Pădurea 14 şcoli, Colţul verde-Colţ de rai, Pădurea tineretului, Pădurea Szalakota, Pădurea tinerilor elevi.

Tot cu această ocazie s-a punctat importanţa acestei păduri şi ca habitat propice pentru pasărea ”dumbrăveanca” specie pentru a cărei protecţie APM desfăşoară o amplă campanie în cadrul proiectului european LIFE Natura.

După munca binemeritată, participanţii au gustat sărmăluţele calde oferite de agenţii economici înscrişi în competiţia ”Cel mai tare la reciclare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.