Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Albu despre Blaga, Andreea Paul şi Grivei

pnl satu mare (12)Viceprimarul Adrian Albu consideră că liderul PNL Vasile Blaga a glumit atunci când a făcut declaraţia despre demisia Andreei Paul, spunând că pentru funcţia de preşedinte la Satu Mare trebuie “s-o vrea şi Grivei”, adică PNL Satu Mare.

Albu a fost singurul care a răspuns unei întrebări din partea jurnaliştilor cu privire la declaraţia preşedintelui Blaga. Noul preşedinte unic l-a limitat doar la a spune că nu este la curent cu o astfel de declaraţie.

“Dânsul era bine dispus în dimineaţa aceea, luaţi-o aşa, ca pe post de glumă, e un pic mai glumeț câteodată, nu e rău până la urmă că trebuie să ne mai şi destindem. În ce o priveşte pe doamna Paul, eu pot să vă asigur că atitudinea pe care dânsa a luat-o a fost o surpriză pentru noi toţi, inclusiv pentru conducerea centrală, este opţiunea dânsei şi aş vrea să vă spun că aşa e în viaţă, nu pot să stea prea mulţi oameni pe un scaun, stă numai câte unul. Să nu credeţi cumva că are cineva ceva şi o declarăm deschis, nu există niciun fel de fricţiune şi nu sunt obiecţii la adresa doamnei Paul, n-a zis nimeni că este dorită sau nedorită de organizaţie. D-l Blaga are tot dreptul să spună ce doreşte, a fost o opţiune până la urmă, a fost opţiunea conducerii centrale a partidului de a aduce partidul mai aproape de cetăţeni, în primul rând de membrii partidului şi în al doilea rând de toţi cetăţenii, acolo unde posibil şi partidul care are persoane în administraţie şi sunt recunoscute de către membrii partidului, să ocupe aceste funcţii de conducere în cadrul partidului, încercând să armonizeze viaţa de partid cu viaţa cetăţenilor. A fost o mare surpriză ceea ce dânsa a făcut şi nu este decât o undă de regret petru că noi până la urmă avem nevoie de toți cei care ştiu să facă politică şi vor să activeze în politică, avem nevoie de ei alături de noi în echipă”, a declarat Albu.

Vasile Blaga a fost întrebat duminică dacă Andreea Paul şi-a exprimat dorinţa de a fi preşedinte unic al PNL Satu Mare. “Da, şi eu mi-aş dori multe, dar numai ce se poate, se poate. Adică trebuie să vrea şi cealaltă parte. Trebuie să vrea Grivei. Grivei este organizaţia judeţeană. Am fost foarte explicit, da?”, a spus Blaga.

3 comentarii

  1. Brătianu Răspunde

    Pe principiul ăsta, dacă vrea si Grivei bineînțeles, se poate întoarce si stef si silaghi si buda si multi alții… Doar e liberal partidul, nu? Poate le dati si niste funcții că tot au cam rămas fără…

  2. Anamaria Răspunde

    Plecarea dnei paul este cea mai mare pierdere. Pnl nu are un om mai bun da bataie impotriva psd. Regret profund ca pnl a pierdut asa un om. Este incredibil ca ati dat cu piciorul la un om ca dansa.

  3. satmarean Răspunde

    PNL are și alți oameni de valoare dar consider că plecarea dnei Andreea e chiar o pierdere. Șansa PNL este să adune oamenii de valoare, că de nulități nu duce nimeni lipsă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.