În perioada 18 noiembrie – 16 decembrie Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare derulează o nouă acțiune de colectare a hainelor și pantofilor ce vor fi donate celor sărmani, cu titlul „Haine vechi, șanse noi pentru donare”.
Acțiunea are loc de două ori pe an – primăvara și toamna – și se bucură de popularitate crescândă în rândul locuitorilor, tot mai mulți sătmăreni profitând de ocazia de a face curățenie în garderobă și totodată de a dona obiectele vestimentare devenite inutile.
Articolele textile colecționate în cadrul acțiunii vor fi prelucrate și reciclate, iar sumele obținute vor fi utilizate pentru finanțarea programelor sociale ale organizației. Astfel, prin donarea hainelor pe care nu le mai purtați nu protejați doar mediul înconjurător ci ajutați și persoanele aflate în dificultate. Dacă doriți ca hainele D-voastră de calitate mai bună să ajungă direct la o persoană nevoiașă, vă rugăm ca donațiile de acest fel să le predați la depozitele Caritas, specificând colegului care face recepția dorința D-voastră, să-l putem împlini.
Secondtextiliasam 2010 Srl. este firma parteneră care asigură pentru întreaga rețea de organizații Caritas din România sortarea și transportarea în puncte de prelucrare din străinătate a articolelor textile colecționate cu ocazia diferitelor acțiuni, până la reciclarea lor completă. Sumele provenite din acest proces sunt alocate programelor sociale derulate de Caritas.
Hainele și încălțămintele de care nu mai aveți nevoie vor fi colectate de microbuze cu inscripția Caritas în mai multe puncte ale municipiului, dar și în zona rurală a județului.
Colectarea săptămâna aceasta se va desfășura conform următorului program:
În data de 18 noiembrie se va face colectarea hainelor pe ruta: Pomi, Borhiș, Valea Vinului, Lipău, Cărășeu, Culciu Mic, Culciu Mare, Corod, Apateu, Petin, Păulești.
La Satu Mare colectarea va avea loc în data de 19 noiembrie, sâmbătă, conform programului de mai jos:
Partea dreaptă a Someșului:
9:00-9:45 – P-ța Titulescu, la Petrom
10:00-10:45 – str. Bujorului colț cu Constantin Brâncuși
11:00-11:45 – B-dul Unirii colț cu str. Dara (lângă parc)
12:00-12:45 – Centrul Nou, în parcarea complexului “Someșul”
13:00-13:45 – Str. Botizului, lângă restaurantul “Pescăruș”, sub pasarelă
14:00-14:45 – P-ța 14 Mai, lângă monument
Partea stângă a Someșului:
9:00-9:45 – Cap pod Golescu lângă casieria RDS
10:00-10:45 – Micro 15, lângă spital în stația de autobuz
11:00-11:45 – Micro 16, str. Brândușa colț cu B-dul Sănătății lângă parc
12:00-12:45 – Micro 14, B-dul Cloșca lângă casieria E-ON Gaz
13:00-13:45 – Micro 17, str. Bobocului colț cu str. Ion Vidu în parcul UFO
14:00-14:45 – Carpați II, str. Ganea în parcarea Unicarm
Nu înțeleg de ce sunt atatea minciuni? Portal SM chiar nu face verificări la relatările Caritasului! Am lucrat la secontext si soțul era șofer….chiar Golea acele conteinere, nu se dau nimic la săraci, toate donațiile sunt vandute prin magazinele secontext… Iar caritasul primește câțiva bani/kg, nu mai da săracilor nimic ce ajunge în tomberoanele! Domnilor aici se fac bani ft serioși pe seama amarutilor!
Așa este! Caritasul nu mai da haine sărmanilor, si ce se primesc din străinătate sunt vandute prin depozitul Tirol, să vă prezinte familiile care primesc haine…. Doar consiliere, unde consiliiez un om care nu are ce mânca, cu ce se îmbrace! Spălare de bani, hotie curata această companie de strângere!
Așa este! Caritasul nu mai da săracilor nimic….toate serviciile se plătesc cu bani serioși….. Este intradevar o teapa acea colectare… CI CA Ptr SARACI…. Luați legătura ca acei beneficiari…. Toate le găsiți prin magazinele secontext, cineva se îmbogățește promavand un scop caritabil! Minciuni din parte Caritasului!
Așa este! Am solicitat si eu Ptr o instituție de stat, unde lucrezi cu oameni defavorizat să ne deie niste haine…. La vreo 2luni am sunat la Caritas, fosta directoare lochli Tunde, mea zis că nu are pt beneficiarii lor si nu poate să ne ajute…
Am cunoștință la secontext si chiar se vinde toate comentariile ba bani frumos … Doar la nevoiași nu ajunge!
Normal ca nu ati primit nimic!Presupun ca nu sunteti romano-catolica?Caritas=Biserica Romano-Catolica,ei ajuta numai rasa lor!
Așa este…. Nu se dau nimic…… Afacere socială, as nu-mi prostituție socială, auuu mă strânge la săraci… Pe seama lor se inbogatesc patronii unguri ai se contextului, si directorii Caritasului Tunde, Atila,laszlo… Nu donati aoamemi buni… Ducerile direct la psihiatrie si la centrul de noapte așa ajung măcar la nevoiași!
Caritas…. Ar trebuie verificate unde ajung donațiile intradevar! Relatările de mai sus au i sursa de provenienta….
Lumea zice bine….așa este…se vând toate!
Hoție prea mare, si banii din subvenții si donațiile, toate se împarte ft bn Dar nu sarmanilor, Tunde Gabi sau îmbogățit…. Episcopul nu pe degeaba la eliminat din Caritas…. Păcat că fac campanie cu nevoiașii, nu ajung la ei aceste donați!!!!!
Da…Vazand comentariile,nu mi-e strain nimic…Mai nou,se practica de noua directoare de la Tirol (care a venit cam din primavara),bazandu-se pe relatii,le cere angajatilor sa-si depuna demisiile!!!(nu inteleg,oamenii acestia nu au auzit de ITM??!!)…ma intreb,daca doreste sa schimbe “echipa” (veche de altfel,sunt angajati de zeci de ani),ce interese poate avea?!Este o intrebare legitima,care si-o poate pune oricine…Concluzionand,oare pana cand in aceasta tara se poate “practica” bataia de joc la adresa angajatilor,a oamenilor de rand…