Ultima actualizare: azi, 15:55

Locale

Cade tencuiala de pe blocurile din Satu Mare. Primăria amenință cu amenzi

tencuiala bloc carpati II (4)În ultima perioadă a crescut simțitor numărul intervențiilor pompierilor pentru îndepărtarea tencuielii scorojote care stă să cadă. Doar în cursul după-amiezii de ieri pompierii au fost nevoiți să intervină în două astfel de cazuri. Cade tencuiala de pe tot mai multe blocuri din municipiu. 

Prin intermediul unui comunicat de presă, Primăria Satu Mare atrage atenția proprietarilor și asociațiilor de proprietari că sunt obligate să întrețină fațada imobilelor pe care le dețin și că, în caz contra, vor fi aplicate amenzi. 

Prezentăm integral comunicatul de presă remis de Primăria Satu Mare. 

”Având în vedere numărul mare de intervenții din ultimul timp la fațadele clădirilor din municipiul Satu Mare pentru înlăturarea elementelor constructive (părți din fațadă – tencuială și/sau acoperiș), vă aducem la cunoștință obligațiile asociațiilor de proprietari sau de către proprietari (locatari).

În conformitate cu prevederile art.14, art.34 alin.1 din Legea nr. 230 din 6 iulie 2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, administrarea, întreținerea, reparațiile asupra proprietății comune sunt în sarcina asociației de proprietari, aceștia fiind obligați să mențină proprietatea individuală în stare bună pe propria cheltuială.

Neexecutarea de către proprietar a lucrărilor de întreținere, reparații sau de înlocuire a elementelor de construcții și instalații aflate în proprietatea sa individuală, dacă aceasta este de natură să aducă prejudicii celorlalți proprietari constituie contravenție și se sancționează, conform actului normativ mai sus menționat, cu amendă de la 500 la 3000 de lei.

De asemenea atragem atenția cetățenilor următoarele: în conformitate cu prevederile art.4 lit.a din Hotărârea Consiliului Local nr.33/2011privind stabilirea şi sancţionarea faptelor care constituie contravenţi în domeniul edilitar-gospodăresc, ordinii, curăţeniei şi igienei publice, a circulaţiei rutiereîn municipiului Satu Mare (modificat cu H.C.L. 158/2011 și H.C.L. 90/2013) ”neîntreținerea în stare corespunzătoare a imobilelor deținute cu orice titlu – reparații și zugrăvire a părților exterioare ale clădirilor, neînlocuirea jgeaburilor, burlanelor uzate, țiglelor și geamurilor sparte și a panourilor publicitare uzate,etc., se sancționează cu amendă de la 200 la 500 lei pentru persoanele fizice și de la 500 la 1000 lei pentru persoane juridice”.

”Nemarcarea și neizolarea imediată a zonei expuse, de către proprietarul construcției care, ca urmare a gradului de degradare al acesteia (desprinderi de elemente constructive, părți din fațadă sau acoperiș) afectează spațiul public, se sancționează cu amendă de la 200 la 500 lei pentru persoanele fizice și de la 500 la 1000 lei pentru persoanele juridice.”

Conform art.25 din Legea 10/1995 privind calitatea în construcții, proprietarii au obligația de a efectua la timp lucrările de întreținere și reparații, de asigurare a urmăririi comportării în timp a construcției, de a asigura realizarea lucrărilor de intervenție asupra construcției.”

10 comentarii

  1. Primăria o are mică Răspunde

    Tipic pentru idioții din Primăria SM! amenzi! Da’ tu ca Primărie cu ce m-a ajuți sa refac fațada si sa dau o fata demnă orașului si zonei centrale mai ales.Cu nimic! Mai mult m-a plimbi de la un birou la altul pentru toate prostiile de avize si vrei sa-mi iei pe autorizații aproape tot atâția bani cât ma costa reabilitarea.Si si mai mult,daca mai era nevoie,te doare in paișpe de cei care locuiesc in imobil dar nu vor sa contribuie nici o centima la renovare,unii dintre ei chiar chiriași tai.Asa ca doar cine e tâmpit o sa investească bani si munca doar sa profite prostimea asistata si putorile de funcționari.Nu e clar ca lumina zilei ca ceva este putred daca tot centru vechi sta sa cada si nimeni nu face nimic?!

  2. jfgdsfg Răspunde

    aici nu iti dau dreptate. intretinerea proprietatilor private, fie ele blocuri in Carpati II, fie in Centrul Nou,revine, conform tuturor prevederilor legale, in sarcina proprietarilor. daca sunt proprietari persoane fizice, sa faca bine sa isi intretina blocurile la comun, nu sa ceara sprijin de la primarie. Eu personal nu sunt de acord ca din bugetul primariei (din care parte reprezinta taxele si impozitele platite de noi) sa se reabiliteze proprietati private. si eu stau in Satu Mare si mi-am izolat imobilul (si implicit i-am schimbat/imbunatatit si fatada), alaturi de ceilalti locatari, din surse exclusiv proprii (nu prin proiecte de reabilitare termica platite partialde la buget local/central)

    • Zsolt Răspunde

      Dar macar sa nu te trimita de aici incolo dupa aprobari si avize.
      Astai enervant in romania.daca vrei sa faci ceva iti trebe aprobare si aviz pentru sa bagi un diblu in perete.platesti ptr ca vrei sa iti refaci casa plus mai platesti si renovarea. Tie ti se pare corect treaba asta?

    • mica,mica foarte mică Răspunde

      eu nu vreau sa-ti bag tie sau altora mana in buzunar.eu vreau doar ca Primaria sa ma scuteasca pe mine de taxele de autorizare si impozit pe o anumita perioada .iar functionarimea sa munceasca la proiecte de reabilitare din fonduri europene mai ales ca este centru vechi si obiectiv turistic.si pe acelasi principiu ca si tine nici mie nu-mi convine sa reabilitez mii de metriit patrati de fatada sute de metrii de acoperis ,instalatii ,streasini,etc iar costurile inclusiv cele aberante pentru avize si autorizatii sa le suportam doar doi trei proprietari iar ceilaltii sa fluiere si sa zica ca nu au bani.dar primaria ne amendeaza pe toti desi din partea unora a existat toata disponibilitatea pentru renovare.Si ca o paranteza privind reabilitarea termica care ai facut-o ,nu compara restaurarea unei cladiri istorice cu lipitul de polistiren dat cu tencuiala decorativa, costurile sunt cel putin triple.

      • Bogu Răspunde

        Dar de ce sa fi tu scutit? Vrei si tu ca si asistatul social? Avize si taxe pentru aprobari sunt peste tot in Uniunea Europeana. Tu ca si cetatea sti sa bati din gura ce te nemultumeste, cum ar trebui sa fie….FA CEVA, DACA NU ACCEPTATI SOARTA.

  3. GB Răspunde

    În principiu corect comunicatul dar parcă prea se pune accent doar pe obligaţiile deţinătorilor de imobile “bombardându-i” cu extrase din legi care evidenţiază doar obligaţiile şi pasibile sancţiuni care îi pasc. Are un uşor iz de”bau-bau”, iar despre obligaţiile Primăriei nimic(vezi Legea nr. 153/2011 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor, şi i-am putea bombarda şi noi). Cu tot respectul pentru editorul articolului e cam tare şi bombastic titlul probabil tocmai ca să incite spiritele, deoarece eu am citit doar un comunicat sec, protocolar, prin care Primăria probabil şi-a bifat treaba. Altceva mă îngrijorează pe mine, şi anume atitudinea de adversar al cetăţeanului şi nu de partener sentiment pe care îl am după acest comunicat. Şi e a doua manifestare după votarea majorării taxei pentru salubritate. Oare suntem duşmani şi nu ştiu? Greşită atitudine d-lor din administraţia locală, sau dacă greşesc vă rog alegeţi persoane mai competente să redacteze comunicate. Corect, proprietarii au o sumedenie de obligaţii, dar nu uitaţi de ale d-voastră. Veniţi de ne notificaţi, consiliaţi şi DA amendaţi dacă nu ne-am îndeplinit obligaţiile, dar punctual, personal/ pe asociaţie nu prin comunicate de acest gen protocolare, generice, “ca de la vlădică la opincă”care, cu scuzele de rigoare, le calific doar ca praf în ochi. Pe vremea administraţiei anterioare sau amvelopat câteva blocuri, mai ales turn-“Transilvania”, Careiului, şi sper ca d-voastră să continuaţi acest program cu mai multe reuşite deoarece cred că scopul e comun, să avem un oraş frumos şi un standard de viaţă mai ridicat. În speranţa că opiniile mele o să vă ajute în “reglarea” relaţiei Primărie-Cetăţeni,vă salut şi “Mă închin”.

    • IoBag Răspunde

      Foarte pertinent și corect ce spui/gânești! Doar că la noi în oraș, majoritatea locatarilor așteaptă să vină cineva să le rezolve problemele! Cu alte cuvinte, au observat că anumite blocuri beneficiază de sprijin din partea autorităților, deci se simt și ei îndreptățiți să beneficieze de același tratament. Au orpit orice fel de investiții din fonduri proprii, că doar vine primăria să le rezolve în locul lor!
      Pe de altă parte, ai atins un punct sensibil! Este adevărat (cal puțin așa pare) Că administrația trecută a anvelopat mare parte din clădirile reabilitate în ultimii ani, dar aceste lucrări au fost pregătite de către anterioara administrație care și-a pus funcționarii la treabă și au întocmit proiecte cu finanțare europeană, ceea ce administrația coi-ca, dorel de sătmar n-a făcut! Zero barat ca și on dar și la absorbția de fonduri europene!

    • Phlorin Răspunde

      In principiu acest comunicat este un RAHAT aruncat in fata contribuabilului.
      Ai fost prea bland in comentariu, ar putea lua niste lectii de la tine, dar greu le ajungi la nas la astia.
      Au extras din legislatie doar ce le convine lor. Ce comunicat e asta? Nu au precizat obligatiilor lor, una foarte importanta este informarea corecta si pana la capat, fara “scapari”. Nu au precizat de unde si ce fel de avize sunt necesare, un program orar, un centru de informare, un nr de contact.
      Rusine pentru acest comunicat dusmanos.

  4. cora Răspunde

    nerusinare ne dau amenzi dar idiotul care a distrus hotel Dacia si toti tiganii si curvele ce locuiesc in centru vechii cui raman amenziile si reabilitarea cladirilor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.