Ultima actualizare: ieri, 21:48

Locale

Ioana Bran propune burse de sprijin pentru elevii din învățământul dual

ioana branDeputatul sătmărean Ioana Bran a susținut ieri, la lucrările ședinței de plen, proiectul legislativ cu privire la învățământul dual. Acesta presupune formarea elevilor atât în școală cât și în câmpul muncii.

Proiectul legislativ supus dezbaterii, vine să concretizeze aplicarea acestei noi rute de formare, propunând:
• burse de sprijin pentru elevii care aleg învățământul dual.
•decontarea cheltuielilor de transport dar și facilități privind cazarea și masa elevilor care învață departe de casă. 
• implicarea agenților economici, prin acreditarea lor și aderarea la această formă de învățământ și acordarea de facilități fiscale pentru aceștia.
• stabilirea școlilor din România în care învățământul dual poate fi accesat.
• introducerea posibilității de a beneficia de această formă de școlarizare gratuită până la vȃrsta de 26 de ani. În acest fel, cei care au abandonat școala și/sau nu sunt calificați în niciun domeniu pot să revină și să dea o nouă dimensiune vieții lor profesionale.

”O piață a muncii de calitate este condiția unei economii atractive și competitive. La baza ei stă educația. Grupul parlamentar PSD susține acest proiect legislativ, pentru că avem nevoie de tineri bine pregătiți, educați și care să își găsească un loc de muncă în România”, susține deputatul Ioana Bran.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.