Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, şi-a prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă, bilanţul după primul an de mandat. El nu a uitat să amintească nici de această dată greaua moşternire lăsată de fosta conducere.
“Am preluat un oraş fără contract de întreţinere a drumurilor, n-am avut niciun proiect pregătit pentru a depune pentru finanţare şi am fost practic în imposibilitatea de a executa lucrări în municipiul Satu Mare, de investiţii, de reparaţii. Nu a fost niciun proiect tehnic conform căruia am fi putut să începem o lucrare”, a spus edilul.
El a spus că au fost probleme şi în instituţiile subordonate, dar foarte important este, în opinia sa, că a reuşit să recupere mult din anii pierduţi.
“Cum arată Satu Mare în iunie 2017? În acest an reabilităm şi asfaltăm străzi şi trotuare în valoare de 25 de milioane lei şi avem şi alte proiecte. Am pus practic sistemul administrativ în funcţionare. Cred că putem afirma că acest an a fost o perioadă în care am reuşit să recuperăm o parte din anii pierduţi”, a mai spus Kereskenyi.
Vă invităm să lecturaţi detaliat bilanţul primarului pentru a vă face o părere exactă despre activitatea sa.
Documentul poate if descărcat aici: Raport_2017IUL_final(1)
Da macar are ambitie, mai multe realizari decat conducerea precedenta in patru ani! PLUS TRANSPARENTA, cand ati vazut asa ceva anii trecuti?!
Cand o facut cu mana din geam…….
Frumusel, bafta… astept in continuare rezultatele…
La o adica, nu mi mie drag omu aiesta dar totuti ne tapa ochi cu ceva concret realizari, aialalti promiteau pod pe marte cu blocuri izolate si cu centuri si ta felu si aam ramas cu garajul demolat, multam, multam. Recent a inceput pe la noi sa faca parcarile, macar ata, centru nou se reabiliteaza si asta ii ceva, so asfaltat strazi, ceva ceva se misca, dacaa ii maghiar asa-l accept numa sa faca treaba.