Ultima actualizare: azi, 21:25
Locale

Rentea Răzvan, arestat pentru triplul asasinat din Apa, vrea în libertate

Rentea Răzvan, arestat preventiv pentru triplul asasinat din comuna Apa, vrea în libertate. El a solicitat Tribunalului Satu Mare înlocuirea măsurii de arest preventiv. Ședința de judecată a avut loc vineri, 12 ianuarie, dar pronunțarea a fost amânată pe luni 15 ianuarie. Se pare că acesta ar invoca motive de sănătate.

În cadrul unei conferințe de presă, șeful Secției penale a Parchetului Satu Mare, Marius Iancu, a făcut câteva precizări cu privire la crima de la Apa și, implicit, la probele care au dus la reținerea lui Răzvan Rentea, suspectat că și-a ucis părinții și bunica. Principalul suspect nu recunoaște că ar fi săvârșit odioasa crimă.

“În baza probelor administrate până în prezent, declarații de martor, procese verbale de constatare, cercetări la fața locului, rezultatul unor probe științifice ridicate de la fața locului, ne-a făcut pe noi să emitem supoziția că inculpatul Rentea Răzvan Mircea este principalul suspect în cazul triplului asasinat din localitatea Apa. Potrivit declarațiilor preliminarilor, acesta neagă săvârșirea faptelor”, a spus Marius Iancu.

a

5 comentarii

  1. Duce Răspunde

    Pe cruce cu el

  2. pastorita Răspunde

    Sunt trei variante!!!! Ori nu el i-a ucis,ori el i-a ucis,ori e nebun!!!!!!
    Daca nu el i-a ucis,anchetatorii sa reia ancheta,poate le-a scapat ceva,daca el i-a ucis,sa nu mai iasa in veci din inchisoare,si daca e nebun,dus in spital penitenciar,si tratat,si apoi sa isi ispaseasca pedeapsa pt tot restul zilelor!!!
    Pe mine m-a frapat ceva! Cand s-au dat imaginile cu el in fata casei parintilor,si politia cu cainele antrenat sa ia urma dupa miros,acest caine,a trecut pe langa el,fara sa schiteze nici cel mai mic gest!!!
    Intreb,un caine antrenat,nu l-ar fii ales pe el? Era acolo,il putea demasca,nu?
    De ce cainele,in care am mai multa incredere decat in oameni,nu l-a indicat pe el???????
    Imi poate raspunde cineva??
    Vizionati imaginile si veti vedea!!!!
    De ce???
    Daca e de vina cainele,atunci scos la pensie pt ca nu mai are capacitati,nu??

    • cârcotaş Răspunde

      Ce urmă să ia câinele dacă criminalul era de-al casei şi avea urme peste tot?Parcă el a anunţat crima.Iei urma cu câinele când ai un obiect de-al criminalului uitat la faţa locului sau chiar urma incălţămintei unde nu se pot face confuzii.Ce a fost frapant,a fost comportamentul criminalului ca fiu al celor omorâţi atât în timpul cercetărilor cât şi la reţinere.Nu trebuie să fii mare criminalist să vezi că fiul nu e dărâmat psihic la o aşa grozăvie iar la reţinere nu se arată oripilat de ,,confuzie”.Şi, logic,victimele fiind omorâte la momente diferite lasă de înţeles că scopul în sine a fost omorul.Apoi victimele au fost,se pare, in locuri diferite lucru pe care un criminal din afara casei nu l-ar fi putut controla.Faptul că s-a dus la autobus după mamă-sa a fost probabil o excepţie care a cântărit la concluzie.In plus precis există examene criminologice specifice.

  3. cetatean Răspunde

    Stimata pastorita, sustin toate concluziile date de catre cârcotaş dar, mai adaug încă ceva ca să vă puteţi lămurii cât de cât din cea ce se vede sau s-a scris în media. Câte persoane au pătruns la locul cu pricina până să vină echipa de cercetare? Astfel spus s-au distrus unele probe şi nici nu ştim cu exactitate ce a făcut acel câine pe toată durata cercetărilor. Este foarte adevărat căci câinele nu va minţii niciodată dacă s-a păstrat neatins locul, dar dacă locul a fost compromis, nu avem de unde să ştim se vede clar pe filmuleţe. La înmormântare vă rog să vedeţi, unde este durerea sau supărarea pe chipul lui Răzvan, faţă de expresia feţei a sorei lui, se vede foarte clar. Din descrierile mai detaliate în alte articole referitor că s-a dus după mama lui, de ce nu a plecat cu maşina lui şi a luat-o pe al tatălui său? Oare tatăl său mai era în viaţă când a plecat după mama lui? Dacă susţine că nu el i-a ucis, când a venit cu mama lui acasă cum se face că şi ea la rândul ei este omorâtă? Cine putea fi oare că nici nu a apucat să intre în casă? Tot într-un articol se scrie că, o cameră de supraveghere l-ar fi filmat în timp ce îşi aşteaptă mama, dar scoate ,,ceva,, din portieră îşi face cruce după care o pune înapoi. Din spusele d-nului procuror, sunt convins că există şi alte probe care îl incriminează pe Răzvan. Şi mai mult de atât se zice că de regulă, criminalul se reîntoarce la locul crimei, probabil să încurce iţele nu mai departe cazul fetiţei de la cubic din Solidarităţii.

  4. pastorita Răspunde

    Stimate cetatean ,corect tot ce spuneti,si eu cred ca el este vinovatul,si toate probele il incrimineaza pe el!!!!!
    Atat ma intrebam: de ce cainele nu a schitat nici un gest!
    Aveti dreptate,locul faptei a fost contaminat cu urmele celor care au intrat,arma crimei nu a fost gasita!!
    Deci concluzia este ca e nebun si trebuie tratat urgent!
    Pt ca va face anii de inchisoare,va iesi si poate va mai repeta fapta cu alti membrii ai familiei!!!
    Al trata in sensul de al face sa isi recunoasca fapta si sa constientizeze!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
FOTO. Accident la Doba. Mopedist lovit, fără permis, fără acte

Accident la Doba.Un accident soldat cu rănirea unui mppedist a avut loc vineri după amiaza în localitatea Doba. Un bărbat...

Închide