Ultima actualizare: azi, 17:11

Locale

FOTOGALERIE. Remorca unui TIR, făcută scrum. Cum a izbucnit incendiul

În după-amiaza zilei de ieri, 22 februarie, în jurul orei, 17:34, pompierii sătmăreni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un tir care se afla în mers pe DN 1C, E 58, între localitățile Iojib și Livada.

Pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare s-au deplasat la fața locului cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă. La momentul sosirii forțelor de intervenție, flăcările se manifestau violent la întregul vagon și încărcătura aferentă. Pentru stingerea incendiului, pompierii militari au primit și sprijinul pompierilor voluntari din cadrul S.V.S.U. Livada, iar pentru înlăturarea efectelor incendiului (îndepărtarea materialelor arse și deteriorate, degajarea carosabilului), o contribuție deosebită au avut-o și câțiva operatori economici din zonă, care au intervenit cu utilajele din dotare.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului, s-a constatat faptul că incendiul a izbucnit, cel mai probabil, ca urmare a frecării la sistemul de rulare, în urma căruia s-a aprins una dintre anvelopele autotrenului, flăcările extinzându-se rapid la prelată și încărcătură. Șoferul a reușit să oprească și să decupleze capul tractor, astfel că acesta nu a fost afectat de incendiu. Nu au fost înregistrate victime, însă a ars și s-a degradat întreaga încărcătură, aproximativ 16 tone de materiale textile, piese auto și băuturi alcoolice.

Sursa – ISU Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.