Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

Preotul din Ianculești, cuvinte dure la adresa primarului din Carei: ,,Să vină ungurul să-și ia capela”

O capelă morturară aflată în satul Ianculești a iscat un adevărat scandal între reprezentanții Bisericii Ortodoxe și primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs. Potrivit opiniedecarei.com, preotul paroh Gheorghe Sorian, supărat pe ultimele evoluții ale situației, ar fi făcut, duminica trecută, în biserica ortodoxă din Ianculești (sat aparținător municipiului Carei), o serie de afirmații dure la adresa edilului-șef din Carei, Kovacs Eugen.

”Dacă Consiliul unguresc (Consiliul Local Carei – n.r.) vrea să ne ia pământul din cimitir, să vină ungurul (primarul Eugen Kovacs – n.r.), să-și ia capela și să și-o ducă sau să o îngrădească, căci noi ne vom putea duce morții de acasă, ca și până acum”, ar fi spus, potrivit opiniedecarei.com, preotul Sorian.

Cuvintele preotului Gheorghe Sorian au reușit să-i instige pe o parte din locuitorii satului Ianculești atât împotriva Consiliului Local Carei cât și împotriva primarului Eugen Kovacs, respectiv a reprezentantului satului Ianculești în Consiliul Local Carei, consilierul Ioan Oneț.

”Este inacceptabil ceea ce a spus preotul Sorian. Asemenea expresii care instigă la ură interetnică nu pot fi folosite de un preot ortodox. De asemenea, astfel de cuvinte nu pot fi folosite la adresa autorităților locale, care au sprijinit dezvoltarea satului Ianculești. Capela din cimitir a fost construită de Consiliul Local și Primăria Carei pentru ianculeșteni. Nimeni nu a vrut să ia terenul ianculeștenilor. Era vorba de o simplă formalitate pentru a putea întăbula legal capela construită din bani publici. După întăbulare, capela va fi dată în folosința bisericii, că doar nu ne vom muta împreună cu primarul în capela din cimitir”, a declarat reprezentantul satului Ianculești, consilierul Ioan Oneț.

Primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, dezminte zvonurile apărute în satul Ianculești cum că, împreună cu reprezentantul satului, consilierul local Ioan Oneț, ar vrea să le ia ianculeștenilor cimitirul, se arată într-un material postat pe pagina de Facebook a Primăriei Carei.

Pentru a putea întăbula noua capelă mortuară din Ianculeşti, a cărei construcţie a fost finanţată din bugetul local, a fost necesară dezmembrarea unei suprafeţe de 30 de ari din cimitir, pentru care secretarul municipiului Carei, Adela Opriţoiu, a cerut ridicarea dreptului de uzufruct al Bisericii Ortodoxe din satul aparţinător. Este vorba de o simplă formalitate, fără de care nu se putea întăbula noua capelă.

”De aici a ieşit un adevărat tărăboi. Pentru a putea realiza întăbularea capelei, doamna secretar Opriţoiu s-a adresa Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI), care a aprobat şi a operat aceste modificări. Îmi pare rău că preotul paroh nu a înţeles acest demers, dar nici nu a venit la Primăria Carei să ceară informaţii suplimentare. În schimb, a lansat acuzaţii nefondate la adresa mea şi a consilierului local Ioan Oneţ, reprezentantul satului Ianculeşti, cum că am vrea să luăm cimitirul ianculeştenilor. Dacă cineva încearcă să convingă ianculeştenii că primarul sau un consilier local vrea să le ia cimitirul, respectivul minte cu neruşinare. Vrem doar să finalizăm capela, să o întăbulăm conform legii şi apoi să o predăm pe vecie Bisericii Ortodoxe din Ianculeşti”, a declarat primarul Eugen Kovacs.

Sursa – opiniedecarei.com

 

 

 

12 comentarii

  1. român Răspunde

    În astfel de situaţii mi-e ruşine că sunt român.Un preot,despre care ar trebui să credem că cugetă înainte de a vorbi,dezvoltă conflicte inexistente într-o ecuaţie naţionalistă rudimentară.,,Să vină ungurul” înseamnă un îndemn la reflexie asupra etichetării.Nu primarul să vină ci ungurul.Jenant!

  2. y Răspunde

    Tot stau, citesc știrea, mă minunez și încerc să înțeleg. Dar nu prea reușesc. Acest popă care are școală ar trebui să aibă și ceva bun simț și logică în ceea ce spune. Acest formator de opinie în mediul rural (nu am spus manipulator) atâta nu pricepe că Primăria ca să poată cheltui banii publici trebuie să aibă niște acte în regulă. Că altfel vine Curtea de Conturi, dacă nu cumva și DNA. Dar la cât cotizează enoriașii biserica putea lejer face capela din surse proprii.

  3. Carmen Răspunde

    Daca biserica ar fi construit capela din “cotizatiile enoriasilor” NEIMPOZITATE,popa ar fi ramas cu partea dorasala goala.

  4. A Răspunde

    Mai…..scoateti odata biserica din biznisurile cu banii publici, si impozitati profitul ei. Chiar e musai de inca un Cuza pentru a face ordine in cloaca asta?

  5. A Răspunde

    Pe de alta parte…boulenii din turma sigur vor sari cu banul la slujba de du.inica, sa-i aline popii pierderea celor 30 de ari de teren.

  6. A Răspunde

    Saracul? Saraci sunt boii din turma lui, in primul rand saraci cu duhul. Si mai si pun botul la faptul ca a lor va fi imparatia cerurilor.

    • M Răspunde

      Ca in cazul oricarei meserii exista oameni competenit, incompeteniti si prosti rau de tot.

      Dar daca tu nu crezi este alegerea ta, tu spui ca suntem prosti, sa spun si eu ca si tu esti prost? nu spun pt ca mari doctori si oameni de stiinta si-au dat seama pe patul de moarte ca Dumnezeu exsita si a cladit cu cea mai mare precizie aceasta lume.

      Poate tu crezi ca ne-am nascut pt 70 de ani, eu cred si stiu ca nu e asa. Toti avem sansa de a decide, ca sa-l citez pe Pascal: “Daca crezi in Dumnezeu dar nu exista, n-ai pierdut nimic, dar daca nu crezi, iar Dumnezeu exista, ai pierdut totul! ”

      Daca incepi sa privesti lumea altfel, iti vei da seama. Primavara cand i-au a samanta in mana, ma gandesc, de unde stie acest nimic de 1 mm ce trebuie sa faca? nu e fantastic? 🙂 priveste altfel lumea si vei fi mai fericit, iar daca tu esti fericit si cei din jurul tau vor fi la fel!

      Avem documente istorice care atesta ca Isus a fost pe pamant. Au existat mari regi, imparati si sultani care au vanat crestinii, sau crezut regii lumii. Unde sunt acum? Sunt toti morti, si sti ce e comic? Biblia mult vanata e acum pe telefonul mobil 🙂 nu e fantastic? 🙂

  7. Nicolae Răspunde

    @A, ai uitat incheierea, ” AMIN”, iar daca pe cei din turma i-ai fi numit enoraisi, crestini sau macar creduli, parca mai de duh ti-ar fi fost interventia.

  8. Cetateanu Răspunde

    Prietene daca tu il citezi pe Pascal inseamna ca nici tu nu esti sigur. Popii sa se bucure de banutii neimpozitati si ca isi primesc salariile la timp,locuinta cu toate cheltuielile achitate de comunitate plus slugarnicia din partea enoriasilor cu care sunt obisnuiti !!! In ziua de azi nu ne mai mira nimic la ei ,am vazut ca sunt poponari,hoti excroci incita la ura etc

  9. Gheorghe Răspunde

    Mai bine sa vina un control la carei pe consiliul local si primarie sa vedem cum cheltuiesc banii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.