Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Medicul ce și-a omorât amanta, închis la Satu Mare. Se plânge de condiții

Dan Stamatiu, medicul care și-a împușcat amanta și pe soțul acesteia, în urmă cu trei ani, în Ungaria, este închis în penitenciarul din Satu Mare. Bărbatul a făcut contestație la Judecătoria Satu Mare, unde afirmă că nu i s-ar fi respectat dreptul la corespondență.

”Susțin plângerea formulată, consider că îmi este încălcat dreptul la corespondență recomandată. În aprilie 2018, am cerut, prin cerere tipizată, aprobare pentru 10 plicuri recomandate, pentru a expedia diverse acte unor instituții publice. Agentului cu atribuții de corespondență i-am înmânat plicul, doar după câteva zile mi-a adus de la poștă dovada expedierii acestuia recomandat. Am crezut că prin această cerere mai am aprobate încă nouă scrisori recomandate.

Când am intenționat să expediez a doua scrisoare recomandată, agentul nu a venit să mi-o ridice, fiind nevoit să reclam acest fapt șefului de secție. De la șeful de secție am aflat că respectiva cerere fusese aprobată pentru 10 recomandate, depuse cu o singură ocazie. Pentru alte recomandate, trebuie să revin, cu cerere, pentru fiecare scrisoare în parte. Întrucât trebuia să trimit o recomandată, nu mi s-a luat acest plic, pentru a fi expediat cu mențiunea recomandată deoarece nu formulasem o cerere distinctă.

În 25 mai 2018, am fost transferat la P___O_____ și, la sectorul primire deținuți, agentul a venit la mine și mi-a cerut să-i dau scrisoarea recomandată, în momentul în care urma să mă îmbarc în mijlocul de transport. Solicit judecătorului de supraveghere să anuleze această metodologie torționară, de expediere a scrisorilor recomandate, care mă împiedică la corespondența oficială”, se arată în constestația medicului, potrivit Cancan.

Judecătoria Satu Mare a respins contestația bărbatului.

Reamintim că Dan Stamatiu și-a împușcat amanta în cap, în anul 2016. Medicul a tras și spre soțul femeii, rânindu-l în zona capului.

Românul era stabilit la Nyiregyhaza, Ungaria, de mai bine de 28 de ani, unde a avut o aventură cu Valeria Leventy, mamă a doi copii gemeni. Ulterior, susțin procurorii maghiari, femeia s-a întors la familia ei, fapt ce l-a făcut pe medicul Stamatiu să comită această faptă.

4 comentarii

  1. raudetot Răspunde

    Ucigasii de seama lui ar trebui sa aiba un regim special. Fara pat, caldura, lumina, iar mancare cat sa nu moara. Poate atunci isi vor da seama ce au facut. Si mai e si medic.

  2. altu fara bmw Răspunde

    Cei de teapa lui ar trebui ținuți în viață numai ca să-i poate să judece copiii femeii (când vor fi majori) și de față cu care a comis crima. Acest individ indiferent de motive nu poate numit OM.

  3. dr storm Răspunde

    sustin in continuare pedeapsa cu moartea pt , criminali , violatori si cei care comit talharii, de ce trebuie sa stea gunoaiele in viata pe banii nostri?

  4. Rzi Răspunde

    Sa moara in puscarie de gunoi penal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.