Ultima actualizare: azi, 16:15
Locale

FOTO/VIDEO. Greva continuă la Electrolux: ,,Lupul nu-și schimbă năravul”. Muncitorii nu cedează

Discuțiile purtate ieri de sindicaliști cu conducerea Electrolux nu au adus niciun rezultat concret, conflictul este încă departe de a fi stins, iar astfel muncitorii vor continua greva și săptămâna viitoare.

În această dimineață, vineri, 29 martie, s-a încheiat o lună de când muncitorii de la Electrolux sunt în stradă. Cu toate că la discuțiile ce au avut loc ieri între sindicaliști și conducerea Electrolux a participat parțial și ministrul Muncii, rezultatul a fost același: ,,Nu s-a schimbat nimic”, după cum a spus liderul Sorin Faur.

,,Lupul nu-și schimbă năravul. Faptul că a venit domnul ministru la Satu Mare nu i-a impresionat pe domnii de la Electrolux absolut deloc”, a declarat liderul de sindicat Sorin Faur.

Cu toate că situația nu s-a schimbat, până nici tichetele de masă promise la un moment dat se pare că nu vor fi încasate, muncitorii au declarat că nu renunță, fiind deciși să meargă până în pânzele albe.

Un ajutor pentru protestatari vine însă de la Banca Transilvania, reprezentanții băncii anunțând că greviștii ce au credite vor putea amâna plata acestora. În ceea ce privește însă contul de solidaritate, sprijinul se lasă deocamdată așteptat.

,,Pentru cei care aveți rate la Banca Transilvania, am discutat și s-a aprobat de la sediul central ca oamenii de la Electrolux care se duc să completeze o cerere li se pot amâna până la trei luni de zile ratele la bancă. În ceea ce privește contul de solidaritate. S-au adunat ceva bănuți, dar sunt foarte puțini dacă de gândim că trebuie împărțiți la 420 de greviști. Am adresat o scrisoare domnului Bogdan Hossu (n.r. președintele Cartel Alfa) pe această temă și am spus că trebuie neapărat să ne ajute. Dacă lupta sindicală de la Satu Mare se pierde, toată mișcarea sindicală o să piardă”, a mai precizat Sorin Faur.

Angajații vor începe luni, 1 aprilie, cea de-a cincea săptămână de grevă.

 

 

 

3 comentarii

  1. Simi Răspunde

    Sindicatul trebuia sa aiba fondul propriu de ajutorare, nu sa astepte donatii. Nu si de asta se platesc cotizatile? unde sunt banii?

    • Realist Răspunde

      Da, asa este. Si liderii de sindicat sunt tot niste lupi. se lupta lupii cu lupii si oile sunt la mijloc si au de suferit.

  2. Popescu dan Răspunde

    Sunt foarte curios daca liderii sindicalisti au acelasi venituri cu amaratii care sunt manipulati?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.