Ultima actualizare: azi, 09:37
Locale

LIDL retrage de pe rafturi două produse. Anunțul autorităților

LIDL a anunţat că retrage de pe piaţă „Chef Select, sandwich”, sortimentele ”Pui şi bacon prăjit” şi ”Salam de Sibiu şi cascaval, 200g“ care conţin făină de soia, nedeclarată pe etichetă. Produsul nu este recomandat persoanelor cu alergii la soia, anunță Antena 1.

”S.C. TIP TOP FOOD INDUSTRY S.R.L recheamă preventiv produsul „Chef Select, Sandwich sortările Pui şi bacon prăjit şi Salam de Sibiu şi caşcaval, 200g“ indiferent de termenul de valabilitate. S-a constatat că produsele afectate conţin făină de soia nedeclarată pe eticheta. Din cauza posibilelor reacţii alergice la ingerare, clienţii cu alergie la soia ar trebui să ţină cont neapărat de retragere şi să nu consume în niciun caz produsele. Având în vedere posibilele reacţii alergice în urma consumului, clienţii alergici la soia trebuie să acorde o atenţie absolută acestei rechemări. Pentru acele persoane care nu sunt alergice la soia, produsele sunt apte pentru consum”, se arată într-un anunţ postat pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Potrivit anunţului, produsele au fost vândut de către Lidl România.

”Din motive ce ţin de siguranţa consumatorului, Lidl România a reacţionat fără întârziere şi a scos produsele de la vânzare. Produsele pot fi returnate în toate magazinele Lidl. Contravaloarea produselor va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal”, se mai arată în anunţul de retragere, potrivit News.ro.

Această retragere vizează exclusiv produsele „Chef Select, Sandwich sortările Pui şi bacon prăjit si Salam de Sibiu si cascaval, 200g“ . Alte produse vândute de Lidl România, inclusiv alte produse din gama Chef Select, nu sunt afectate de această rechemare.

Acest anunț vine la câteva zile după ce Mega Image a anunțat că, la solicitarea producătorului Euro Company, a retras de la comercializare un întreg lot de de mix de fructe exotice, existând suspiciunea contaminării cu salmonella. Cumpărătorii sunt sfătuiţi să nu consume produsul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.