Ultima actualizare: azi, 10:16
Locale

LIVE. A treia zi de grevă la Electrolux. Susţinere din întreaga ţară!

Astăzi este a treia zi de grevă la Electrolux. Muncitorii sunt în faţa fabricii şi discută cu liderii sindicali. Ei cer demisia directorului fabricii. 

La Satu Mare au venit să îi susţină pe protestatari liderii ai sindicatului Cartel Alfa din Mehedinţi, Gorj, Caraş Severin, Maramureş, iar pe rând vor ajunge şi sindicalişti din alte judeţe. De altfel, muncitorii au primit încurajări de la sindicalişti din întreaga ţară.

“Cu toţii vom veni şi vom sta alături de voi. Ne vom plimba prin tot oraşul şi vom intra şi în greva foamei dacă este nevoie”, a spus Marian Apostol, preşedinte al Cartel Alfa Mehedinţi.

Liderul Cartel Alfa Maramureş le-a spus muncitorilor că patronatul va începe cu manipulări, cu ameninţări, iar greva se poate întinde şi pe trei săptămâni. Le-a transmis protestatarilor să fie uniţi. Mai mult, le-a arătat că şi un cerşetor de la colţ de stradă câştigă mai mult de 2 lei pe oră, atât cât cer ei în plus.

“Venim şi autobuze să vă susţinem”, a transmis liderul din Maramureş.

Sindicaliştii au arătat că Electrolux a obţinut în România un profit de cinci ori mai mare decât în alte state din Europa, dar muncitorii sunt plătiţi de zece ori mai puţin.

Reprezentantul Cartel Alfa Gorj le-a spus muncitorilor că în urmă cu o lună minerii din judeţul său au oprit lucrul iar în urma protestului au primit o creştere de 1.000 de lei net.

Negocierile de luni au eşuat în 3 minute

Negocierile care au avut loc luni după amiaza au eşuat. Secretarul Cartel Alfa Satu Mare, Vasile Dârle, le-a transmis în această dimineaţă muncitorilor de la Electrolux că s-au întâlnit cu cei din conducerea fabricii dar negocierile au eşuat în doar trei minute. Adică au prezentat solicitarea angajaţilor, conducerea firmei a spus „Ok! Nu!”, după şefii din Electrolux care au plecat.

„Discuțiile au durat 3 minute! Noi am depus cererea în care s-a specificat ce s-a discutat aici. Am depus noua cerere. Ei au spus OK. Colegul Sorin Faur a întrebat dacă au o altă ofertă şi au zis Nu! Cu asta s-a încheiat”, a spus Vasile Dârle.

El a mai informat că sindicaliştii au redactat o scrisoare ce va fi trimisă preşedintelui companiei, în care îl informează despre situaţia din Satu Mare.

„Credem că nu ştiţi cum se comportă conducerea din România, altfel nu aţi lăsa să se întâmple”, a spus Sorin Faur.

Ei au mai informat că muncitorii au fost scoşi afară în frig, deşi legea le permitea să îi lase într-un loc încălzit în fabrică, alături de cei care muncesc în continuare şi au cerut să trimită pe cineva în România cu care să se poată discuta.

Tot el a informat că discuţiile sunt blocate la suma de 1 euro pe zi, aceasta fiind diferenţa dintre solicitarea muncitorilor şi oferta companiei.

Muncitorii sunt în grevă de luni.

Grevă la Electrolux

 

16 comentarii

  1. unu Răspunde

    sunt destui de putini cum ii vad eu ……. sau doar in poze apar putini ??

  2. x-ulescu Răspunde

    vedeti cum comentariile hastagistilor dreptaci sunt IMPOTRIVA muncitorilor care isi cer drepturile . de parca sunt platiti de conducerea fabricii pentru asta !! firme straine din oras au marit deja salariile angajatilor ,deci se poate daca se vrea

    • Altu Răspunde

      Tu postac pesedist mai bine spânzurate. Postezi împotriva grevei sub diferite nume și te dai liberal,iar apoi spui că ce fac liberalii . Mai bine du-te și linge-l pe Dragnea.

  3. Gheorghe Răspunde

    Pentru cei interesati sa vada cum se rezolva anumite probleme ale muncitorilor din domeniu o sa dau un link.Ar fi bine ca si cei care iau in deradere aceasta greva si actiunile muncitorilor pentru drepturile salariale sa vada aceasta informatie.Intr-o tara care a produs doua razboaie mondiale care se credea(paote se crede si acum),,rasa pura”se pot obtine drepturi pentru muncitori,se pot obtine beneficii la care noi nici nu visam ca doar suntem rasa care trebuia nimicita.Sar unii de pe margine sa incrimineze actiunile muncitorilor de parca din banii lor le-ar mari salariile,parca nu din produsele executate de muncitori(toate compartimentele)si apoi vandute in lumea larga s-ar mari salariile.Acestea sunt bolile romanului,invidia,ranchiuna,rautatea,ochiul rau….De aceea am ajuns unde suntem pentru ca toti ne credem priceputi in orice domeniu,dam lectii tuturor ca doar numai noi avem dreptate.

    https://stirileprotv.ro/stiri/international/victorie-fara-precedent-in-germania-angajatii-pot-lucra-numai-28-de-ore-pe-saptamana-timp-de-2-ani.html

  4. john Răspunde

    BLOMER CIOBANU SI CU RESTUL-DEMISIAAAA.

  5. Mihai Bărbulescu Răspunde

    #fiindcanoisuntemceicaroralepasa
    #doar2LEIpeoră
    Pentru că azi am văzut, lacrimi în ochii unor oameni, da, la propriu, lacrimi, am decis împreună cu filialele CNS Cartel ALFA, Gorj și Caraș-Severin ca și mâine să rămânem alături de ei.
    Și pentru că aceste lacrimi vin din tărâmul unor cerințe juste, e cert că în susținerea lor vom fi nevoiți să luăm decizii radicale.
    Știți care e prețul acestei mișcări, care va reforma sistemul sindical din România!!!
    2 LEI PE ORĂ, MAI PUȚIN DECÂT CÂȘTIGĂ UN CERȘETOR!
    ACESTA este impulsul care determină susținerea angajaților de la Electrolux Satu Mare!
    Acești oameni cer 2 (doi) lei pe oră în condiția în care sucursala Satu Mare a înregistrat un profit de până la 5 ori mai mare decât orice sucursală a Electrolux din Europa iar salariile sunt mai mici de până la 10 ori decât a angajaților companiei din alte țări europene!

  6. Marius Răspunde

    Bravo!
    Admir discursul liderilor de la Cartel Alfa a fost foarte motivant,avem nevoie de sustinera voastra,asta inseamna solidaritate si unitate .Eplacut sa stim ca si zilele urmatoare vor veni si alti lideri sa ne sustina.
    Liderii nosti mai au de invatat din discursul vostru.
    Bravo, Multumim si Respect
    Pe zi ce trece avem de pierdut din punct de vedere financiar dar sper macar sa nu coboram mai jos de 2 lei/ora.Sunt sigur ca anul viitor la negocieri vor lua in calcul greva de anul asta si vor veni cu o oferta financiara rezonabila pentru ambele pariti.

    E timpul sa nu mai tinem capul plecat,e momentul sa privim inainte asa ca CAPUL SUS

  7. Adrian Cozma Răspunde

    Un principiu liberal spune ca prima data trebuie sa demonstrezi ca meriti ceea ce ceri. Sindicatele cred ca Electrolux face asistenta sociala. A crescut productia cu procentul cu care sindicatul cere majorarea salariilor ? Nu!

    • 010 Răspunde

      Un principiu al dreptăți spune:muncit-am plătește.De ce nu vine sa lucreze olandezu ,germanu,suedezu ?

    • x-ulescu Răspunde

      deci dupa pricipiul liberal muncitorii de la electrolux sunt lenesi si prost instruiti ..ce parere aveti muncitori ? votati pnl si alte adunaturi cica de dreapta ?

    • Gyuri Răspunde

      @Adrian Coozma,de la începutul activităţii în România(noi i-am lăsat să vină) au plătit prost.Şi nu numai ei.Nu mai trebuie să creşti nici o productivitate.E fabrica lor iar muncitorii români muncesc la fel de bine ca cei suedezi,să plătească omeneşte.Eşti prost,şi îi dai ocazia altui prost,x-lescu,să-şi deverseze frustrările politice pe forum.

    • Bobi Răspunde

      Nu iti e rusine domnule?Nu iti e rusine cînd te uiti in oglinda?a crescut producția cu mult mai mult decît cer oamenii,dar dumneavoastra se pare ca nu stiti decît să lipiți afișe, asa ca va rog prima dată sa lăsați oamenii in pace cu supărarile lor,treceți si pupati mâna administrației doar în birou

  8. Poet Carei City Răspunde

    Sustinere,sustinere,dar SMECHERIA cine opreste,degeaba protesteaza,aici in tara asta nimic nu rezolva,si daca salariile mareste, va fi numai o PICATURA intr-un PAHAR de APA,cand primim noi Salarii de MII DE EURO,ca sa putem trai bucuros in aceasta ZONA EURO.???

  9. Driver Răspunde

    Ai dreptate.
    Traiasca conducerea, militienii, anaful analfabetul…si muncitorii sa moara de foame. Rusine sa va fie ptr cei care bateti joc de omul de rand.
    V-am mai zis Dumnezeul e sus…jafrelor!!

  10. Ionel Răspunde

    Domnilor greviști, tot respectul pentru dumneavoastra, scoateți cu forța daca altfel nu se poate si pe trădători din fabrică, apoi scoateți si neamțul din țara noastră, sa meargă la el acolo, nazistul naibii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.