Ultima actualizare: ieri, 22:30
Locale

Avertizare meteo! Ploi torențiale și descărcări electrice în județul Satu Mare

Meteorologii anunță manifestări de instabilitate atmosferică în aproape toată țara, printre județele menționate numărându-se și Satu Mare. Avertizarea este valabilă în perioada 27 aprilie, ora 14.00, până mâine, duminică, 28 aprilie, la ora 18.00.

,,În intervalul menționat, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și pe suprafețe mici căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15…25 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente în după-amiaza zilei de sâmbătă (27 aprilie) și pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (27/28 aprilie) în jumătatea de vest a țării și pe arii mai restrânse în celelalte regiuni, iar duminică (28 aprilie), local, cu precădere la deal și la munte, precum și în regiunile nordice, nord-estice și centrale”, anunță meteorologii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.