Ultima actualizare: azi, 21:48

Locale

Eleva de 10 a Sătmarului, Ioana Roman, va reprezenta România la New York

Eleva sătmăreancă Ioana Roman a fost invitată să reprezinte România la Global Young Leaders Conference 2019, care se va desfășura în perioada 1-10 iulie 2019, în Washington DC, respectiv New York City.

Ioana este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național Mihai Eminescu și a susținut recent examenul necesar admiterii în universitățile americane, așa numitul examen de bacalaureat american (SAT). Ioana s-a remarcat prin punctajul maxim obținut la proba de matematică, situându-se astfel în primii 2% din cei care au susținut acest examen în SUA, respectiv printre primii 4% din lume.

Rezultatul spectaculos al Ioanei reprezintă o încununare a realizărilor ei de-a lungul anilor de gimnaziu și liceu, confirmate de medaliile câștigate la Olimpiada Națională de Matematică și calificarea în lotul lărgit al României pentru Olimpiada Internațională de Matematică a Fetelor.

Ca urmare a rezultatului excepțional obținut la examenul SAT (Scholastic Assessment Test) universitățile americane Yale University, Brown University, University of Chicago, Furman University, George Mason University, Hult International Business School i-au transmis invitația de a aplica la facultățile lor. Drept recunoaștere a meritelor sale academice, Ioana a fost invitată să participe la Conferința Liderilor Tineretului din întreaga lume. Conferința este organizată de Universitatea George Mason și susținută de liderul mondial în tehnologie, Envision. Activitățile includ participarea la o întrunire în cadrul ONU, workshop-uri pe diferite teme de interes mondial, simularea unui summit global, întâlniri cu reprezentanți ai Băncii Mondiale, vizite la universități și vizitarea unor obiective turistice din Washington DC și New York City.

”Colegii Ioanei, împreună cu profesorii care i-au susținut pregătirea în cadrul Colegiului Național Mihai Eminescu și în cadrul Centrului Județean de Excelență, se mândresc cu rezultatele excepționale ale acestei fetițe de aur. Ioana este dovada vie a faptului că, atunci când există talent și implicare, școala românească continuă să producă elite de talie mondială”, transmit reprezentanții Colegiului „Mihai Eminescu”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.