Ultima actualizare: azi, 11:02

Locale

Aurelia Fedorca: „Noi, la Satu Mare, suntem foarte supărați pentru rezultatele obținute. Vom face o analiză!”

Aurelia Fedorca, președintele PSD Satu Mare, a spus astăzi că rezultatele obținute în urma alegerilor europarlamentare nu sunt cele așteptate, urmând să facă o analiză la nivelul organizației județene.

„Trebuie să le mulțumim tuturor românilor care au ieșit la vot și și-au exprimat un drept. Noi, la Satu Mare, suntem foarte supărați pentru rezultatele obținute, nu eram pregătiți pentru un astfel de rezultat. Vom face o analiză la nivelul organizației județene să vedem care sunt problemele și ce trebuie să facem ca să ne repliem, să ne întărim, să putem merge mai departe și să repoziționăm PSD”, a declarat Aurelia Fedorca pentru MEDIAFAX.

Președintele PSD Satu Mare a precizat că a pierdut alegerile europarlamentare  în Negrești Oaș, acolo unde a câștigat alegerile locale cu 79,8%.

„A fost un fenomen ciudat acest vot. Sunt lucruri pe care trebuie să le discutăm, să le analizăm și să le remediem. Nu pot să spun care este cauza acestui rezultat. Eu am pierdut alegerile la mine acasă, în Negrești Oaș, unde am câștigat alegerile locale ca primar cu 79,8%, iar acum le-am pierdut în fața PNL. În primul rând trebuie să îmi fac mie o analiză să văd ce nu am făcut bine”, a spus Aurelia Fedorca.

30 comentarii

  1. Cata Răspunde

    Draga Aurelia, asta insemna sa fii solidar cu infractorii…ASTA ATI SUSTINUT VOI FILIALA SATU MARE…….Tu si pocaitul Les v-ati bazat pe prosti…..care sant tot mai putini, cauta-imun loc la ministrul Les pe la Primaria Negresti Oas….nu stiu ce dracu va face ….i se va termina mandatul de senator in curand…..

  2. Gicu Hugi Răspunde

    Ia-te de manuta cu Ioana Bran, Gabi Les si ceilalti cercopiteci si demisionati impreuna, politrucilor!

  3. Bombinom Răspunde

    MUIE PSD ! DIASPORA EROI ! SI DA, ne pisam pe voi ….psd-istilor !

  4. DIASPORA VOTEAZA Răspunde

    Ce credeati ca suntem toti prosti??? V-ati pisat pe diaspora si acum NOI diaspora va inundam…ne pisam pe voi cu stil…nemernicilor!!! Penali ordinari, jigodii ordinare! Du-te si tu scrie o carte….! Ole ole ole…PSD-ul nu mai e ???

    • x-ulescu Răspunde

      Diaspora??Majoritatea niste analfabeti !!!Iar de pisat,va puteti pisa unul in gura celuilalt,acolo intre voi,sa nu mai bateti drumul degeaba !!

  5. c-block Răspunde

    Să ai toate pârghiile puterii, să ai pâinea și cuțitul și să pierzi jumătate din voturi în 2 ani este și ăsta o performanță. Negativă. Trăiești tanti tu și toți de acolo într-o lume paralelă.

  6. justin Răspunde

    NEXT: REFERENDUM PENTRU CONFISCAREA AVERILOR DOBANDITE ILEGAL!!!

    ATI BELIT PIXUL!

    • Pbeata Răspunde

      Cel mai corect comentariu !!!!

    • Jean Valjean Răspunde

      Aha,insa acest rederendum sigur iohannis n-o sa-l propuna !!I-ar ramane doar Carmen…plus ceva ani de ”colegialitate” cu Dragnea !

    • x-ulescu Răspunde

      corect !! da werner banii incasati ILEGAL ..cat a fost in posesia caselor luate cu acte FALSE !!! aia vreo 350000 de euro ??

  7. nuconteaza Răspunde

    Doamna draga, daca esti asa de inteligenta daca esti primarita la Negresti Oas , explica urmatoarele:
    1). Cum de nu observi manevrele lui Dragnea ? Inseamna ca fie nu mai faci fata, atunci lasa pe altii… fie ai inchis ochii, atunci n-are rost sa continui sa citesti urmatoarele randuri.
    2). Orice lupta impotriva hotilor / coruptilor / etc … nu se discuta. Trebuie aplicat dur, de ce ? ca altfel omu nu se invata minte pana nu simte pe pielea lui. Raul nu se repara cu bine, se repara tot cu un rau.
    3). Cand ai oameni nemultumiti de anumite chestii, iesi la discutii, nu te ascunzi dupa o usa sau un birou si declari ca is “doar cativa” “sunt alte zeci de mii multumiti” . Uite ca nu e asa, is mai multi nemultumiti. Intrebarea e, chiar e nevoie de fiecare data ca la un vot sa se vada asta? Daca tot sunteti in pozitie de a manageria/ administra niste bani, planuri, investitii, alte probleme… discutati cu cei nemultumiti, voi trebuie sa incercati sa ii multumiti pe toti cat de mult puteti. Asta e rolul vostru la conducere.
    4). PSD are oameni buni, dar are destui rau intentionati si rau voitori, trebuie inlaturat. (A se intelege ca nu tin cu PSD)
    5). O chestie generala, statu nu e profitabil. Maririle de salarii nu le face statul pentru ca n-are bani de unde sa dea acele mariri (nici macar salaru minim n-ar trebui influentat de stat). Oamenii asteapta investitii, locuri de munca bine platite, drumuri bune, utilitati puse la punct, etc.
    6). IN ORICE CHESTIE SE FACE, E FOARTE IMPORTANTA TRANSPARENTA. ASA CASTIGATI INCREDERE. STIE SI STATU PE CE SE DUC BANII, CU CE VA OCUPATI SI IMPACTUL MUNCII VOASTRE IN COMUNITATE SAU LA NIVEL NATIONAL (da, am scris cu caps lock pentru ca asta e cam cel mai important punct).
    O zi buna!

  8. Osan Răspunde

    Draga gOvor nu uita, vine si condamnarea ta.

    • Szandokan Răspunde

      Când urmează mai marele Sziszi Szilágyi cu Gașca lui de așa-ziși mafioți din sudul Italiei unde dânsul decarteaza la greu pentru Tăriceanu și prietenii lui lingăi. Intangibilului Sziszi speram săi vina rândul împreuna cu scumpa lui familie, amante și tot cârdul de botoxate jenante ce se perinda cu ditamai mașinile cu geamuri fumurii la cât de splendide sunt.
      Mare realizare și pt acest porc ordinar cu față de wc distrus.
      Partidul din care face parte a fost obliterat in aceste minunate alegeri și speram caa următoarele el sa se afle in pușcărie acolo unde-i e și locul de f multă vreme.
      Huo huooooo

  9. Pres Răspunde

    Nu trebuie analize . Oricum nu inelegi nimic din astea.
    Aroganta te-a adus aici . Si crede-ma e doar începutul , mai aia unde sa cazi.
    Daca era cineva de-al tau , totul era rezolvat , nu conta ca e legal , sau nu . Daca venea unul care nu a votat PSD , i se rezolva doleantele , chiar daca avea temei legal , numai daca vroia muschii tai .(expresia ta !!!!)

  10. cetatean Răspunde

    Nu înțelege din același motiv pentru care mulți PSD-iști dar și cei de la ALDE nu înțeleg: AROGANȚĂ, hoție, nedreptate, au crezut că au dreptul să facă orice vor, s-au crezut Dumnezeu…iar Dumnezeu nu doarme!!! Mai au multe de plătit!!!!

  11. Nimeni Răspunde

    Cel putin pe retelele de socializare PSD-ul a fost hartuit cu mesaje defaimatoare non-stop de oameni inteligenti, reactia pesedista a fost aproape inexistenta. Turma pesedista a fost permanent haituita, separata, incitate fractiunile, liderul ei prins cu arcanul justitiei, sincer vorbind nici cu niste dulai politici priceputi nu ar fi iesit mult mai bine. V-au pus capac niste oameni abili, oameni de care PSD-ul nu mai dispune. Asta e, nimeni nu e etern…iar analiza trebuia facuta inainte, dupa, nu mai conteaza.

  12. Driver Răspunde

    Dute si fa analize la psihiatru…vaca lui dragnea ce esti

  13. Kkg Răspunde

    Analizați si pe Mike mouse , Karaczony si Bujorel si ggasca de la municipiu ..?????

  14. x-ulescu Răspunde

    cel mai bine ar fi ca PSD -ul sa se retraga de la guvernare ,sa nu participe la un alt guvern , ca pana la alegerile parlamentare ,,,pnl ,usr ,plus ,pro ..isi dau ca stangul in dreptul de destepti ce sunt ..si la alegerile parlamentare castiga iar detasat PSD -ul

    • Jean Valjean Răspunde

      Da,zici tu ceva,insa nu uita ca dupa aia greul cel mare ar fi tot pe spatele PSD-ului,care,ca de fiecare data,le-ar ramane sarcina de a scoate tara de cacatul in care ar baga-o cei enumerati !!Eu zic sa nu riscam,pentru ca am vazut de ce au fost in stare gasca cdr-ista sau cea basista !!Iar cei enunerati sigur n-ar face nai mult decat predecesorii lor !!

      • x-ulescu Răspunde

        deja se cearta intre ei …cand o sa aiba osu la indemana se sfasie singuri ..atunci o sa vada prostimea cu cine au votat..PSD -ul se descurca sa faca curatenie dupa lepre

        • Gyuri Răspunde

          Cât de frustrat şi dependent de politica PSD trebuie să fii să arunci asemenea inepţii.I-ai avut pe Dragnea,Iordache,Nicolae,Nicolicea,Mitralieră,Codrin-jeguri de primă mână dar tu găseşti că sunt mai de calitate decât tinerii educaţi de la USR-Plus.Nulităţi ca tine trag ţara înapoi.Fără partidul care-ţi ,,dă” nu însemni nimic,să-ţi intre bine în cap asta.

          • Jean Valjean

            …”tinerii educaţi de la USR-Plus”?????!!!! :::::)))))))))))))))))))I-am vazut in metrou,echipati doar in ”budugai” si cu praf sub nas !! I-am vazut in ”casa conspirativa”,cu ”pliculetele” si coorvete de doi bani !!Astia sunt ”tinerii educati ” usrplus???I-am vazut pe facebook cu limbaj ordinar,cu injuraturi ca la usa cortului daca n-ai impartasit parerea lor !! Stii ce?Fac ceva urat mirositor pe ”tinerii educati usrplus” si pe sefii lor !!!

          • Gyuri

            @Jane eşti dus cu pluta!Eu vorbeam conducerea partidului, de parlamentari nu de ce-ai văzut tu pe unde ai umblat. Şi cei pe care i-ai văzut aveau nr. de înmatriculare sau ai tras tu concluzia…?

          • Gicu Hugi

            Atunci cand pesedeaua iti umileste prietenii din strainatate care stau la coada la vot, e clar ca PSD merita mai MULTA MOOOOOOOOOOOOOOOOYE, la fel ca tine Jeane!!!

    • Gicu Hugi Răspunde

      Dar pana acum pesedeaua zicea ca ei trebuie sa guverneze, fiindca au fost alesi de popor! Asa ca la treaba, leprelor!

      • Gicu Hugi Răspunde

        Sau mars la munca in folosul comunitatii, la Rahova sau Jilava, la fel ca Dragnea, Mazare, Nastase, Voiculescu si toata sleahta de mafioti! 😉

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.