Ultima actualizare: ieri, 22:26

Locale

FOTO. Patru copii din Satu Mare, în sărăcie lucie. Ajutați de fundația ce schimbă vieți

Fundația Maurer a sărit în ajutorul familiei cu patru copii din municipiul Satu Mare ce trăiește în sărăcie lucie.

Familia este pe cale să scape din condițiile inumane din blocul în care trăiesc, însă are nevoie de ajutor. Mai mulţi sătmăreni s-au mobilizat și au demarat o campanie de ajutorare. Familia a primit o altă locuință, iar acum au nevoie de mobilier și haine pentru a luat viața de la capăt.

Din surse proprii și din donațiile primite, Fundația Maurer i-a ajutat.

„Recent am văzut o solicitare, prin care o familie cu 4 copii a cerut ajutor. Se vor muta în locuinţă nouă, dar din cea veche nu ar lua nimic cu ei, oricum nici nu ar putea să ducă mare lucru. Fundaţia Maurer nu a rămas indiferentă. Din donaţiile primite, dar şi din sursele proprii, am încărcat microbuzul şi ne-am grăbit să ajutăm această familie. Donaţia noastră a constat în: hrană pentru copii, scutece, articole pentru îngrijire corporală şi pentru curăţenie,îmbrăcăminte pentru copii şi adulţi, textile, hrană neperisabilă. Familia trăieşte dintr-o singură sursă de venit. Condiţiile de trai vorbesc de la sine, într-o singură încăpere locuind şase persoane, încaperea fiind, în acelaşi timp, bucătărie, baie, wc şi dormitor, însă familia speră ca toate să se schimbe odată cu mutatul în noua locuinţă. Sperăm şi noi că am contribuit, într-o oarecare măsură, la un viitor mai bun al acestei familii”, transmit reprezentanții fundației.

Persoanele care pot ajuta sunt rugate să îl contacteze pe Ciprian David Gajdos,tatăl copiilor, la nr. de telefon 0753 783 577.

Dacă nu puteți dona, distribuiți acest articol. Poate ajunge la cine trebuie. Mulțumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.