Ultima actualizare: azi, 11:55

Locale

Informare meteo: vremea se răcește și vin ploile. Ce spun meteorologii

Întreaga țară intră sub informare de vreme rea. Administrația Națională de Meteorologie anunță o răcire semnificativă a vremii cu precipitații și chiar ninsori. Informarea este valabilă în perioada 20 noiembrie, ora 18.00 – 23 noiembrie, ora 10.00.

,,În intervalul menționat temporar va ploua îndeosebi în jumătatea de sud a țării, unde local se vor acumula cantități de apă care vor depăși 20…25 l/mp, iar îndeosebi în zona de munte a Olteniei, izolat 40…60 l/mp. Vremea se va răci treptat, astfel încât vineri (22 noiembrie) și sâmbătă (23 noiembrie) în jumătatea estică a teritoriului se vor înregistra temperaturi sub cele specifice perioadei”, anunță meteorologii.

De asemenea, specialiștii ANM anunță chiar și ninsori, îndeosebi în zonele înalte.

,,În zona montană, mai ales la altitudini de peste 1500 m, treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, iar începând din seara zilei de joi (21 noiembrie), trecător, precipitații mixte ce pot determina depuneri de polei, se vor semnala și în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei și în dealurile Munteniei”, mai spun specialiștii ANM.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.