Ultima actualizare: azi, 20:09
Locale

FOTO. ACTUALIZARE. Accident grav la Carei. Maşină proiectată într-o casă!

Accident grav la Carei. Un accident grav a avut loc în urmă cu puțin timp în Carei. Din primele informații, în urma unui impact între două mașini, una fost proiectată în peretele unei case.

O persoană a rămas încarcerată, iar alte trei persoane au fost rănite.

“Accident rutier între 2 autoturisme. O persoană incarcerată, conștientă și cooperantă. Se intervine pentru extragerea acesteia și evaluarea medicală la fața locului”, a transmis ISU Satu Mare.

Accident grav la Carei – Poliţia Satu Mare arată cum s-a petrecut totul

“Din primele date se pare că șoferul unui autoturism, în vârstă de 24 de ani, din Petreşti, la ieșirea de pe o stradă secundară, din municipiul Carei, pe strada Tireamului, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism care circula pe drumul prioritar condus de un bărbat, de 39 de ani, din Ianculeşti. În urma impactului ambii șoferi ar fi suferit răni ușoare și de asemenea și o minoră de 15 ani din Santău, pasageră in primul autoturism menționat. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatele fiind negative. De asemenea, autoturismul care nu a acordat prioritate în urma impactului a fost proiectat în peretele unui imobil”, a transmis IPJ Satu Mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.