Ultima actualizare: azi, 14:10

Naţionale

România 2020: Bărbat acuzat că și-a violat cățelușa! Vecinii au sunat la Poliție

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Luna, județul Cluj, au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat întreține raporturi sexuale cu cățelușa pe care o deține, informează PortalCJ.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat persoana reclamată, stabilind că este un bărbat în vârstă de 59 de ani, din comuna Luna. A fost solicitat un echipaj medical la fața locului pentru consult de specialitate, stabilindu-se că bărbatul se află sub influența băuturilor alcoolice și că nu necesită internare.

Investigațiile au fost continuate de către polițiști pentru stabilirea veridicității celor semnalate; astfel, la data de 4 februarie a.c., a fost dispusă printr-o ordonanță examinarea cățelușei deținute de către bărbat.

Polițiștii, însoțiți de reprezentantul teritorial al DSVSA Cluj și de un reprezentant din partea primăriei, s-au deplasat la domiciliul bărbatului și au ridicat patrupedul pentru continuarea verificărilor.

În prezent, cățelușa a fost plasată la un adăpost din Turda.

În cauză se continuă cercetările, polițiștii demarând cercetări pentru comiterea infracțiunii de ,,rănirea sau schingiuirea animalelor”, faptă prevăzută de Legea nr.205/2004.

13 comentarii

  1. y Răspunde

    Recent am citit că în Italia abandonul animalelor de companie se taxează cu 10000 € amendă sau un an de închisoare. Asta deja este peste logica mea! Mă gândesc că individul are două clase. Ca trenul. Fără vagon-restaurant.??? Aș sugera un tratament similar pentru el cu un taur.

  2. Eduard Răspunde

    Zoofilia este considerată o afecțiune din ramura psihiatriei.

  3. Teodor Rozvelit Răspunde

    Si cand te gandesti ca tarile vestice (SUA mai mult) vor sa integreze zoofilia si pedofilia in grupul LGBTQ+, pentru a o normaliza 🙂 NORMALIZA anormalul :))

  4. Satmarean Răspunde

    Sunt curios ce pui va făta cățeaua !

  5. Garuboz Răspunde

    Nu fi sigur poate are cetatenie maghiara.

  6. Bilko Răspunde

    Nu putem sa-l împuscam, pur si simplu?! Scapa lumea de înca un degenerat!

  7. Jan Răspunde

    Groaznic ce se întâmplă!!!. E de necrezut !!!

  8. Botez Răspunde

    Acest individ prezinta pericol public inchis undeva in cel mai bun caz

  9. Valy Răspunde

    Singurul loc unde ar intra pe fagasul normalului este asociatia Kola Kariola,dar lucrurile la noi se precipita si se pierg in hartii.Nenorocitul castrat chimic,nu poate nimeni baga mana in foc ca nu va mai face si cu alt caine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.