Ultima actualizare: azi, 22:15

Locale

FOTO. Explozie la o casă din Păulești. O persoană a fost transportată la Urgențe

Azi, în jurul orei 13:30, pompierii sătmăreni au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență generată de producerea unei explozii în subsolul unei case de locuit din localitatea Păulești.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare cu 2 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD cu modul de terapie intensivă.

Forțele de intervenție au găsit la locul evenimentului, un bărbat în vârstă de 52 de ani, în stare de conștiență, însă cu mai multe plăgi la nivelul capului. După evaluarea stării de sănătate și acordarea primelor îngrijiri la fața locului, echipajul medical a transportat victima la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare.

Din fericire, explozia nu a fost urmată de incendiu, astfel că nu au fost înregistrate pagube materiale.

Cauza probabilă: folosirea necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire (folosirea de combustibil lichid pentru aprinderea focului).

Sursa: ISU Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.