Ultima actualizare: azi, 11:06

Locale

Județul Satu Mare, din nou sub Cod portocaliu! Pericol de inundații

Județul Satu Mare se află din nou sub Cod portocaliu de vreme rea. Avertizarea meteorologilor a intrat în vigoare astăzi la ora 12.00 și va fi valabilă până în această seară, la ora 23.00.

Meteorologii anunță ploi torențiale, vânt puternic, descărcări electrice și chiar grindină.

,,În după-amiaza zilei de joi (18 iunie) și la începutul nopții de joi spre vineri (18/19 iunie), în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și în zonele montane vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50…80 l/mp. Vor fi intensificări ale vântului, grindină și descărcări electrice”, anunță meteorologii.

Cod portocaliu de inundații

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis avertizări Cod galben și Cod portocaliu de inundații pentru mai multe cursuri de apă din județul Satu Mare.

În intervalul 17.06.2020 ora 12:00 – 18.06.2020 ora 14:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur (judeţele: Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Lăpuş (judeţul Maramureş), Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Ier – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele: Satu Mare şi Bihor).

Cod galben de inundații

În intervalul 17.06.2020 ora 12:00 – 18.06.2020 ora 20:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa – sector aval intrarea ȋn ţară, Vişeu, Iza, Tur (judeţele: Maramureş şi Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Lăpuş (judeţul Maramureş), Someşul Mic (judeţele: Cluj şi Bihor), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Ier (judeţele: Satu Mare şi Bihor).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.