Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

COVID-19 | Alte trei școli din municipiu, în scenariul roșu. Elevi și profesori depistați pozitiv

Alte trei școli din municipiul Satu Mare au intrat în scenariul roșu, după ce mai mulți elevi, profesori și angajați au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus. Totodată, în alte două unități de învățământ, din Ardud și Căuaș, cursurile vor continua în sistem online. Toate aceste unități de învățământ vor rămâne în scenariul roșu până cel puțin pe data de 6 noiembrie 2020.

Cele trei școli din municipiul Satu Mare care au intrat în scenariul roșu după creșterea numărului de cazuri de COVID-19 sunt Liceul Tehnologic Ortodox ,,Nicolae Steinhardt”, Colegiul Economic ,,Gheorghe Dragoș”, respectiv Școala Gimnazială ,,Rákóczi Ferenc”. De asemenea, tot în scenariul roșu vor intra Școala Gimnazială Căuaș și Grădinița cu Program Prelungit din Ardud.

Potrivit informațiilor PortalSM, Colegiul Economic ,,Gheorghe Dragoș” a intrat în scenariul roșu după ce trei profesori și un elev au fost confirmați pozitiv cu COVID-19. La Școala Gimnazială ,,Rákóczi Ferenc” au fost infectați trei elevi, în vreme ce la Liceul Tehnologic Ortodox ,,Nicolae Steinhardt”, patru angajați ai unității au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus. De asemenea, la grădinița din Ardud au fost depistați pozitiv un cadru didactic și doi contacți direcți ai acestuia.

Școala Gimnazială Căuaș a intrat în scenariul roșu, după ce localitatea a depășit pragul de incidență de 3 la mia de locuitori.

CITEȘTE ȘI:

Un comentariu

  1. x-ulescu Răspunde

    in clasele alea infectate sunteti asteptati la vot in 6 dec , ca sa-si oficializeze frauda la vot guwernu pnl ,se urca pe cadavre ca sa aiba parlamentu lui werner

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.