Ultima actualizare: azi, 22:30
Naţionale

FOTO. Șapte oameni, printre care un bebeluș, treziți din somn și salvați de jandarmi din flăcări

Jandarmii bistrițeni au evacuat, luni dimineața, șapte persoane, între care un bebeluș de două săptămâni, dintr-o casă cuprinsă de incendiu în cartierul Ștefan cel Mare. Cei din interior dormeau și au fost treziți de jandarmi.

În jurul orei 09.00, patrula de Jandarmerie care se afla într-o acțiune de patrulare a zărit inițial un fum dens care ieșea din casă. Aceștia au oprit mașina, au intrat în imobil și au constatat faptul că în interior se aflau mai multe persoane. Potrivit jandarmilor, trei adulți și patru copii, printre care și un copil de doar două săptămâni, au fost scoși de jandarmi din locuința în care se aflau deoarece în imobil izbucnise un incendiu.

„Oamenii legii i-au trezit pe cei trei adulți și 4 copii care încă dormeau, i-au evacuat cât au putut de repede și i-au urcat în autospeciala Jandarmeriei. Din fericire nimeni nu a fost rănit iar persoanele în cauză au fost transportate la Viișoara, la domiciliul părinților. Cel mai mic dintre copii este nou născut și are doar 2 săptămâni”, transmite Jandarmeria.

La fața locului a fost solicitată prin intermediul 112 intervenția pompierilor care au intervenit imediat pentru stingerea incendiului.

,,A trebuit să intervenim de urgență. Am peste 16 ani de experiență, însă niciodată nu am întâlnit o situație atât de dramatică. În momentul în care noi am coborât din autospecială, geamurile casei se spărseseră de la presiune, făcând un zgomot asurzitor. Ușa se blocase, așa că am fost nevoiți să o spargem. Prin fumul dens și flăcările violente se înainta cu greutate. Abia zăream la câțiva pași înainte. În cele din urmă am ajuns și în ultima cameră a casei. Între timp focul se extinsese și era din ce în ce mai greu de respirat. Toți cei de acolo dormeau. I-am trezit și i-am evacuat pe toți în cea mai mare viteză. Cel mai mult m-au impresionat copilașii. A trebuit să învelesc bebelușul într-o pătură pe care am găsit-o pe pat, iar pe ceilalți copii i-au luat colegii mei în brațe. Nici bine n-am apucat să ieșim din casa în flăcări, că în urma noastră s-a auzit un zgomot infernal. Când m-am uitat în urmă, tavanul casei tocmai căzuse. Sunt fericit că toți sunt teferi și sincer, abia aștept să ajung acasă să-mi strâng copiii în brațe’’, a spus șeful echipajului.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.