Ultima actualizare: azi, 15:17

Locale

Pedeapsă redusă la jumătate pentru bărbatul ce a ucis un tânăr în centrul Sătmarului

Pedeapsă redusă la jumătate pentru bărbatul ce a ucis un tânăr în centrul Sătmarului. Bărbatul ce a înjunghiat mortal un tânăr în centrul municipiului Satu Mare va ieși mai repede din închisoare. Judecătorii Curții de Apel Oradea i-au redus lui Sere Vasile Anderson pedeapsa de la 20 la 13 ani. El a fost condamnat, așadar, la 13 ani de închisoare în loc de 20 de ani, așa cum era inițial. 

Sere Anderson este, totuși, obligat să plătească daune de aproape o jumătate de milion de euro familiei victimei, însă acesta nu are de unde să achite această sumă, dat fiind faptul că este un om al străzii.

Biroul de Informare și Relații Publice al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare:

În data de 28.08.2020, în jurul orei 22.30, în timp ce se aflau în fața imobilului situat în Piața Libertății, nr. 18 din Satu Mare, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul S.V.A. i-a aplicat victimei O. B. O lovitură cu cuțitul la nivelul hemitoracelui stâng, lovitură care a provocat hemoragia internă consecutivă unei plăgi înțepat-tăiate penetrante în cavitatea toracică stângă cu lezarea cordului și ulterior decesul victimei”, transmite Parchetul Satu Mare.

Criminalul din centrul municipiului Satu Mare a fost trimis după gratii de judecători. Acesta a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce l-a ucis cu sânge rece pe tânărul Beniamin O., în vârstă de 29 de ani, din Ardud.

,,Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare. Dispune arestarea preventivă a inculpatului S.V.A. ,aflat în stare de reţinere la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Satu Mare, cercetat în dosar cu număr 470/P/2020 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal, pe o durată de 30 de zile, de la data de 29.08.2020 până la data de 27.09.2020, inclusiv”, a fost decizia judecătorilor.

Familia, în război cu autorităţile

Avocatul familiei, Viorel Vaşvari, a declarat, în luna martie a acestui an, la PortalSM LIVE, că familia victimei a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,  Inspectoratul General al Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, Poliția Locală Satu Mare, Primăria Municipiului Satu Mare și Direcția de Asistență Socială, solicitând daune și implicit recunoașterea faptului că aceste instituții nu au luat măsuri pentru a împiedica un individ periculos să circule pe străzi.

Familia tânărului decedat arată că autoritățile trebuia să ia măsuri efective și eficiente cu privire la criminal, respectiv de a-l scoate din rândul societății, societate pentru care prezenta un pericol real.

Criminalul, Sere Anderson, este o persoană fără adăpost, persoană care a fost în evidențele instituțiilor cu o serie de fapte antisociale, printre care contravenții și infracțiuni, fiind condamnat pentru furt şi tâlhărie.

Doar în cursul anului 2020 autoritățile de poliție, atât cele ale Inspectoratului de poliție, cât și cel ale Poliției locale, i-au aplicat în total 56 de sancțiuni contravenționale.

Organele poliției locale au intervenit într-un număr de 16 ori privind sesizările cetățenilor cu privire la faptele lui Sere Anderson doar în cursul anului 2020, fiind reclamaţii că agresa copii şi agresa fizic și verbal persoane care se plimbau în spațiul public.

Ultima amendă i-a fost aplicată de către poliția locală chiar în ziua tragicului eveniment pentru că ar fi consumat băuturi alcoolice în public.

Totodată, au existat şi şase apeluri la 112, pe raza municipiului Satu Mare, în care persoana reclamată era Sere Anderson, de la începutul anului fiindu-i aplicate un număr de 40 de sancțiuni contravenționale de polițiștii de ordine și siguranță publică.

Citește și:

12 comentarii

  1. Romanistan citizen Răspunde

    Felicitări! Probabil s-a considerat că era la prima abatere. Adică la primul omor.😱😤🤮😭
    Chiar că suntem deja mai rău decât o republică bananieră. Totuși să fi omorât în halul ăsta de un descreierat în plin centrul orașului! Pentru că dacă autoritățile își făceau treaba omul ăsta de mult nu mai era liber pe străzi. Asta să fie clar. Vă bateți joc de cetățeni onești și plătitori de taxe ai țării.

  2. Nimeni Răspunde

    Si cand te gandesti ca nici pe cei 13 ani nu-i va face si va fi eliberat pe nestiute “pentru buna purtare”.

  3. Aspi Rina Răspunde

    Sper ca familiile “judecatorilor” curtii de apel care i-au injumatatit pedeapsa sa aiba parte de acelasi “tratament” din partea gunoiului criminal !

  4. Cetateanul turmentat Răspunde

    In Romania justitia, si “specialii” in general, nu isi apara decat propriile interese.
    Despre noi, simplii cetateni, Dumnezeu cu mila!

  5. Gheorghe Răspunde

    Nu mai săriți asa la gatul autorităților.Ce vreți,sa șomeri milițienii care își câștigau leafa colaborând cu acest ciochist?….omu era ciripitorul de serviciu la meliție, el vedea cate și mai câte,mirosea ce se întâmplă prin urbe și dădea cu ciocul la Garcea.Ce va mirați,ce va revoltați,ce aveți pretenții de cetățeni onești?….nu suntem decât niste biete viețuitoare,niște consumatori,carne de tun,contribuabili,care nu merita sa fie protejați de hoți,de criminali,suntem niște nimicuri în ochii autorităților.
    Legea Talionului ar trebui sa fie introdusa și ar dispărea cei care fac asemenea fapte ca acest criminal,considerat nebun….el nu este nebun doar face pe nebunul.Ce sa zic?…va trebui sa avem mai mare grija de noi,sa fim mai circumspecți cu cine vorbim cine se apropie de noi și eventual sa învățăm tehnici de autoapărare…..chiar nu glumesc spunând asta.
    O zi minunata va doresc!

    • Romanistan citizen Răspunde

      Mda. Asta știam și eu. Se pune întrebarea atunci cei care trebuie/trebuiau să ne protejeze împotriva acestor elemente (pentru că mai sunt) de ce sunt plătiți? Nu am eu cu ei nimica dar fiecare să își facă treaba unde este pus. Sau să caute alt loc de muncă. Pentru că sunt remunerați mai mult decât decent pentru serviciul prestat.

  6. AziNu Răspunde

    Astia incurajeaza omorul cu legile lor. Sunt oameni care pentru iarba au luat mai mult!!!!!!!!!!

  7. HGX Răspunde

    Boschetarul asta trebuia să fie închis pe viață să putrezească in pușcărie.

  8. Nagasaky Răspunde

    Totusi, de ce diferenta asa mare intre sentinte???? Nu sunt niste reguli?? Articole de lege?? Ce facem aici, punem sentinte la plesneala ????

    • Sâcă Răspunde

      Cel mai interesant lucru mi se pare treaba cu despăgubirea, ce ziceți nu-i bătaie de joc față de familia băiatului .
      Să nu mai vorbim de condamnare , judecator de rahat…..

  9. Gyuri Răspunde

    Acestea sunt efectele guvernării, dragnea-tariceanu-ponta.
    Îmi pare rău de noi, de toți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.