Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Asistentă maternală amenințată de tânărul pe care l-a crescut

Asistentă maternală amenințată de tânărul pe care l-a crescut. La data de 6 octombrie, în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Ciumești  au fost sesizați de către o femeie, de 60 de ani, din Ciumești, cu privire la faptul că un tânăr, de 19 ani, din Satu Mare, căruia i-a fost asistentă maternală până la mijlocul anului în curs,  a amenințat-o prin mesaje scrise și audio, cu acte de violență, provocându-i astfel o stare de temere.

Astfel, în baza prevederilor Legii 217/2003, polițiștii sătmăreni au emis un Ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile împotriva presupusului agresor, prin care s-a dispus ca acesta să păstreze o distanță de cel puțin 100 m față de reclamantă.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare.

Sursa: Poliția Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.