Ultima actualizare: azi, 16:36

Locale

INTERVIU. Tânăra din Satu Mare cu talent la caricatură! A surprins vedete din România și Ungaria

Tânăra din Satu Mare cu talent la caricatură! O tânără sătmăreancă, în vârstă de 25 de ani, din județul Satu Mare este atât de talentată la caricatură încât a reușit să realizeze caricaturile mai multor vedete din România. Bába Anita este tânăra artistă care s-a alăturat echipei Caricaturi la cornet, inițiată tot de un sătmărean, Ioan Moisa. Colaborarea celor doi a început în urmă cu 5 ani, de atunci cei doi continuă să facă performanță în lumea artei. Elena Ionescu, Nicolle Stănescu, Élias Gyula Jr., Oliver Sterian sunt doar câteva dintre acele vedete a căror caricatură a fost realizată de artista din Satu Mare.

Noul trend apărut în România, respectiv caricaturile la nunți, botezuri sau chiar zile de naștere, îi determină pe oameni să opteze pentru un artist care să realizeze invitaților caricaturi în timp record. Baba Anita, este tânăra din Carei care a ales acest drum și a reușit să aibă un succes foarte mare în acest domeniu. De unde a pornit ea, cum a ajuns până în acest punct ce-i place la ceea ce face, ne-a povestit tocmai ea.

Cine este Baba Anita? Ce trebuie să știm despre tine?

Sunt Baba Anita, am vârsta de 25 ani, sunt din Carei și stau acolo, dar de foarte multe ori sunt prezentă și în Cluj. Mă ocup de caricaturi în mare parte, am terminat grafică publicitară chiar anul trecut, în 2020, în Cluj-Napoca la Universitatea de Artă și Design, iar liceul l-am absolvit în Satu Mare, la Liceul de Arte “Aurel Pop”.

Putem observa cum tu, atât în liceu cât și la facultate te-ai dus foarte mult către artă, întrebarea este cât se poate de simplă: De ce?

Nu pot să răspund concret la întrebarea “De ce?” – În momentul în care eram la școală am fost la secția cu predare în limba germană. Am învățat limba destul de bine, cu greșeli ici-colo, dar nu am simțit că viața mea va fi influențată într-o oarecare măsură de acest lucru. În acea perioadă îmi aduc aminte exact, aveam un profesor de desen, iar el nu era tocmai convins de abilitățile mele artistice. Părinții mei m-au încurajat, ei mi-au spus că trebuie să încerc și să merg mai departe. Mai apoi, m-am înscris la Liceul De Arte “Aurel Pop” din Satu Mare. Destul de repede mi-am dat seama că grafica mă atrage foarte mult și din acel moment era foarte limpede că trebuie să vin la Cluj, să fac o treabă și mai bună. De ce? -Nu pot să îți zic mai exact, nu a existat un lucru concret, pur și si simplu mi-a plăcut ceea ce fac, am reușit să fiu cât se poate de expresivă în ceea ce fac. Pot să spun că, de fapt, soarta a avut mai mult un plan măreț cu mine, decât am avut eu cu desenul. Dar nu regret nimic, nicio decizie luată în trecut, s-a adeverit că aici mă simt cel mai bine, sau asta îmi place cel mai mult să fac.

Dacă ne uităm puțin pe rețelele de socializare, pe pagina ta, putem observa că în permanență sunt oameni care se mândresc cu munca ta, există vreo caricatură realizată de tine de care ești foarte mândră și este mai deosebită de restul operelor tale?

Mulțumesc frumos pentru cuvintele frumoase, nu aș zice tocmai că sunt de succes, dar am fost de acord să o iau pe un drum pe care poate alții nu l-ar fi ales. De ce am ales așa? Deoarece am simțit mereu că sunt diferită de restul, și mie îmi place. Chiar dacă șansele ar fi fost minimie, chiar și atunci mi-ar fi plăcut să încerc și pot să spun că sunt norocoasă. De 5 ani colaborez cu cea mai mare firmă de caricaturi din România, mulțumită lor am reușit să cunosc o mulțime de oameni celebri. Am reușit să stau față în față cu Elena Ionescu, fosta solistă a trupei Mandinga și pe ea am onorat-o cu o caricatură, la fel pe un membru al trupei Voltaj. Nicole Stănescu, o vlogeriță din Sibiu. Desigur, au urmat și alții, iar din Ungaria am reușit să îl încânt cu o caricatură pe Elias Gyula Jr. A fost foarte încântat și de atunci ținem legătura. Au fost o sumedenie de proiecte la care am participat, de exemplu anul trecut în octombrie am realizat pentru Teatrul Național din Cluj un afiș publicitar, pentru două spectacole. Acesta a fost punctul culminant al carierei mele, desigur am terminat grafică publicitară, dar din păcate m-am ocupat prea puțin de ea, caricaturile mi-au ocupat foarte mult din timp. În momentul în care am văzut rezultatul muncii mele pe un banner imens, mi-au dat lacrimile, am plâns de bucurie în centrul Clujului. Da, sunt lucrări de care sunt foarte mândră!

Ce înseamnă pentru tine caricatura? Oamenii dacă se uită la un astfel de desen văd doar un desen amuzant, desen în care practic sunt mai bine conturate defectele unui om. Tu ce vezi?

Dacă dăm puțin timpul înapoi, atunci pot să spun că pe mine mereu m-au interesat cărțile de povești și mai exact acele desene din povești. Caricatura a venit total neașteptată în viața mea, eram anul 2 la facultate când m-a abordat un tânăr antreprenor. El considera că sunt talentată și își dorea foarte mult o colaborare. Acest lucru există de circa 5 ani, asta înseamă că de 5 ani am cunoscut mai exact ce înseamnă caricaturile. În trecut caricaturile erau grotești, erau accentuate foarte tare defectele unui om politic de cele mai multe ori. Nu pot să fac o caricatură urâtă cuiva, să îi evidențiez defectele, căci acel om nu va pune pe perete rezultatul final. Așa că, am încercat să schimbăm puțin acest lucru, din ceea ce observ oameni iubesc un desen care seamănă cu ei, dar totuși e puțin amuzant în același timp. Gura, ochii,nasul, seamănă, doar că noi mai adăugăm un pic de umor. Ajută foarte mult dacă schimb două vorbe cu acel om, să îmi dau seama de caracterul lui, pot foarte bine să adaug și aceste trăsături interioare într-un desen.

Ce înseamnă pentru tine o caricatură bună? Cum arată?

Consider că secretul unei caricaturi bune este să trăiești ceea ce simte acel om, să te îndepărtezi cât se poate de mult de un șablon, trebuie să fie personaliztă, să fie la fel cum e viața omului. De exemplu, zilele astea am fost căutată de către un cuplu, ei adoră desenele cu cei 101 dalmațieni. Tot ei mi-au povestit, că și-ar dori o caricatură, iar ei să fie parte din acea poveste, mai exact într-o șcenă în care ei scot la plimbare un cățel. Nu mai trebuie să spun că succesul și bucuria lor a fost foarte mare.

În momentul în care cineva devine de succes, se gândește puțin și la ce oportunități ar avea în alte țări, tu te-ai gândit să îți desfășori activitatea în afara țării?

Desigur, m-am gândit și la asta, doar că mereu a fost ceva care m-a reținut, de obicei criticile negative, unele comentarii. Văd în schimb oportunitatea și piața de aici, în 10 minute, dintr-un hobby de-al meu aduc zâmbete pe fața oamenilor. Dar da, m-am gândit la Ungaria,  foarte mulți m-au căutat de acolo, fie au auzit de mine, fie mi-au văzut munca într-o postare pe Facebook sau pe Instagram. Da, este în plan, doar că aștept și eu să se amelioreze această problemă cu pandemia și mai apoi de ce nu, să mă extind mai mult în Ungaria, mai apoi Germania.

Tu mai participi și la evenimente, de cele mai multe ori sunt prezenți cei care se ocupă de muzică, un fotograf și eventual acei oameni care se ocupă de lumini. Tu cât de frecvent ești invitată la nunți sau botezuri? Cât de des vin la tine oamenii pentru o caricatură?

Da, de foarte multe ori nici mie nu-mi vine să cred cu câtă căldură ne pot întâmpina oamenii pe noi, caricaturiștii. Orice eveniment ar fi, nuntă, botez, petrecere privată sau o petrecere organizată de o firmă, suntem întâmpinați cu foarte multă bucurie de participanți. Deobicei suntem puși la o masă și avem aproximativ 10 minute pentru fiecare persoană. Sunt oameni care stau ore la coadă pentru doar 10 minute. Majoritatea au auzit de caricaturi, dar nu își puteau închipui că există așa ceva, caricaturi realizate pe loc. Tocmai de aceea aleg foarte mulți să încerce ceva nou. Este o bucurie imensă și nici în acest moment nu îmi vine să cred când văd că oamenii stau la coadă doar pentru tine, iar mai apoi se bucură pentru rezultatul final. Erau cazuri și în Cluj, la zilele orașului când în parcul central au fost cozi întregi, iar acei oameni așteptau pentru caricatura lor proprie. Unii au stat chiar 2-3 ore.

Am observat că oamenilor le plac lucrurile speciale, ceva care îi reprezintă și este ceva doar despre ei. Fiecare om crede că este unic și special, de fiecare dată dacă se va pune o persoană în fața mea, de fiecare dată caricatura va fi diferită. Tocmai de aceea le place foarte mult oamenilor caricatura, nu va fi niciodată ceva identic.

Ne-ai dezvăluit cât de multă bucurie și câți oameni ai făcut să zâmbești, oare peste 5 sau chiar 10 ani te vezi tot aici în acest domeniu?

Da, evident, potențial există, doar acum încep majoritatea oamenilor să vadă și să experimenteze cu ceea ce mă ocup eu. Dar din fericire putem vorbi despre o creștere care este continuă. Da, peste 5 sau chiar 10 vreau să fiu tot aici. Caricaturile m-au găsit pe mine și simt că am ajuns acasă, oricât de obosită aș fi nu simt că asta ar fi o muncă pentru mine, ci mai mult o bucurie. Vreau să mă ocup de asta și peste 5-10 ani și să ajung cu asta la cât mai mulți oameni.

Ce obiective ai în viitor? La ce nivel vrei să ajungi și unde mai exact?

Nu am un obiectiv prea mare sau nu-mi pot imagina. Totul a venit de la sine, povestea a început în Cluj și de multe ori nu mi-am dat seama de ce se întâmplă în jurul meu, la ceea ce fac sau cât de sus am ajuns, mai apoi am realizat că defapt am făcut un lucru mare și ar trebui să mă bucur. Obiectivul va fie același, caricatura să ajungă la cât mai multe persoane și să reușesc în continuare să fac oamenii să zâmbească. Acesta va fi obiectivul, toată lumea să zâmbească și să se bucure de caricatură.

Ce le-ai transmite tinerilor care sunt la un început de drum, sau pentru cei care sunt puțin în ceață în acest moment? Ai vreun citat care te-a inspirat?

Aveți încredere în voi, mai exact în ceea ce simțiți, nu vă temeți de lucrurile noi și încercați-le, apucați-vă de un lucru de care știți sigur că puteți să-l faceți cu dăruire maximă. Alegeți mereu ceea ce vă place.

2 comentarii

  1. H&R Răspunde

    Felicitări!
    În Guvernul RO ce caricaturi avem, nici nu trebuie desenate. Alea sunt caricaturi originale.

  2. Lili Răspunde

    Bravo și mult succes în continuare!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.