Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

Pompierii, după incidentul din centrul Sătmarului: Zona fântânii nu era semnalizată

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Satu Mare reacționează după incidentul din Piața 25 Octombrie. Pompierii spun că autospeciala a ajuns să fie ”înghițită” de fântâna arteziană pentru că zona nu era semnalizată, dând astfel vina pe firma responsabilă cu organizarea șantierului.

,,Astăzi, la ora 10.00, Dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Someș al județului Satu Mare a fost alertat să intervină în Piața 25 Octombrie din municipiul Satu Mare. La fața locului s-au deplasat nouă subofițeri cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD cu echipaj de prim ajutor. Forțele Detașamentului de Pompieri Satu Mare, ghidându-se după niște urme de zăpadă al unui autoturism, au pătruns cu autospeciala în zona fântânii decorative, această zonă fiind nebalizată. Operatorul responsabil de lucrările de pe șantier nu a luat nici cele mai elementare măsuri de siguranță în sensul interzicerii accesului în zona șantierului. Odată ajunse la fața locului, peste dalele de beton care erau acoperite de zăpadă, acestea s-au surpat rezultând avarierea autospecialei”, a precizat ISU Satu Mare.

Conducerea Primăriei Satu Mare a anunțat că cei care se fac vinovați vor plăti, subliniind faptul că accesul autovehiculelor în zonă este strict interzis.

,,Primăria municipiului Satu Mare va recupera prejudiciul creat de la cei care se fac vinovați de incidentul petrecut astăzi în Piața 25 Octombrie și va remedia problema pe cheltuiala acestora. Accesul autovehiculelor în această zonă este interzis, incidentul produs fiind rezultatul neglijenței crase a celor care au intrat cu autovehiculele în această zonă”, a anunțat conducerea Primăriei Satu Mare.


CITEȘTE ȘI:

 

 

 

7 comentarii

  1. H&R Răspunde

    Românii nu înțeleg numai din gardul electric, cu mare voltaj și amperaj.
    Dacă era pus acolo un astfel de gard, poate acum nu se întâmpla așa ceva. Deci așa ceva.
    Atunci am întreba, de ce e pus gardul? Doar, nu suntem noi animale!

  2. ... Răspunde

    @H&R, asta e clar greșeală din partea executantului proiectului doar se știe ca mai sunt unii care merg cu jeepul până-n poartă la ședință ori la birou ( probabil li s-au atrofiat deja membrele inferioare necesare deplasării pe orizontală ? ). Deci trebuia semnalizat (și nu este/ nu era deloc) plus că din armata aia de oameni cineva putea să asiste acolo să-i direijeze. Chiar dacă e sâmbătă cineva putea face asta doar e vorba de o investiție de suflet a primașului (se știe bine asta). În cel mai rău caz un maistru de la firmă care știe unde a lucrat sau șeful de șantier al lucrării. Ca să nu mai spun că se știa bine că Prefectura se mută acum și are timp scurt de mutare, deci se grăbesc. Comunicare tovarăși, comunicare !!!!!

  3. Borsa Răspunde

    Cei de la ISU ori sunt prosti, ori au lipsit de la orele de fizica, clasa a VI-a

  4. H&R Răspunde

    Pana la urma e si greseala pompierilor! Dupa ce s-a surpat sau crapat, picat, betonul sub o masina, a mai intrat o a doua masina, sub care ghici ce s-a intamplat? Noah vezi? Bine ca nu au intrat cu vreo 10 autoutilitare, si atunci chiar ca bai mare era.

    • 3.14 Răspunde

      Corect, trebuia sa mai trimita inca 5 autospeciale sa vada daca se schimba ceva, Nu trebuia semnalizat, nu era necesar pus nici gard electric, nici balize rutiere sau sarma ghimpata. Accesul masinilor este interzis, este un drum pietonal, nu necesita balizare, e atat de simplu.

      • H&R Răspunde

        Incepem sa fim ca in USA. Daca nu scrii pe beton ca nu este comestibil, vine cineva si incepe sa manance, dupa care da in judecata constructorul sau administratorul, ca ii doare burtica, sau au picat dintii.
        Din cate stiu eu, este un indicator la intrarea de sub pasarela, ca intrarea autoturismelor este interzisa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.