Ultima actualizare: azi, 20:35
Locale

Deputatul Panait: Investiția în Palatul Administrativ nu e o prioritate. Banii se puteau împărți altfel

Radu Panait nu vede cu ochi buni investiția de aproape 30 de milioane de lei pe care vrea să o facă Consiliul Județean Satu Mare în Palatul Administrativ, prin PNRR. Deputatul spune că nu consideră această mișcare drept o prioritate, precizând că cei din conducerea județului ar fi putut să împartă altfel banii.

,,Nu consider că este o prioritate. Știu că Palatul Administrativ este prima clădire pe care o vede cineva când vine în Satu Mare, cineva care nu a mai fost în Satu Mare, dar cred că cei de la Consiliul Județean puteau să împartă acești bani altfel. Puteau să facă altfel de investiții care să ajute la dezvoltarea societății și abia apoi să investească o sumă mare de bani pentru renovări. Ca să fac o paralelă cu ce se întâmplă în viața noastră de zi cu zi, eu zic că este mai important să-ți educi copiii, să-i trimiți la școală, decât să-ți zugrăvești cu auriu tavanul’’, a declarat deputatul USR.

Consiliul Județean investește 30 milioane lei în Palatul Administrativ. Proiectul „Creșterea eficienței energetice a sediului administrativ al Consiliului Județean Satu Mare” are o valoarea totală de 29,2 milioane lei, fiind un proiect prin care Consiliul Județean va reduce semnificativ consumul anual al resurselor de încălzire pentru clădirea Palatului Administrativ.

După semnarea contractului la București, în prezența primului-ministru, Nicolae Ciucă, a viceprim-ministrului Kelemen Hunor și a ministrului Cseke Attila, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a declarat: “Este un proiect deosebit de important pentru noi, deoarece prin acest proiect vom putea economisi sume considerabile. Totodată, este îmbucurător faptul ca suntem primul Consiliu Județean care a semnat un contract prin Planul Național de Redresare și Reziliență”.


CITEȘTE ȘI:

9 comentarii

  1. USR PLUS (căcat) Răspunde

    Ba sa moară USR ce ii cu capul lui poponarul asta …? Ii o prioritate că ii foarte urâtă și reprezinta orașul…. Abia aștept să o termine va arata mult mai frumos centrul nou…. Puie Panait…. Se baga in seama că și chiloți in cur el nu știe că poponari nu au șansa in Satu Mare

    • radical2 Răspunde

      Ehh Ca altceva nu gasesti de facut cu prioritate in orasul asta :)) Chiar palatul administativ sa reprezinte orasul? Ma indoiesc. PLus ca e plin de idioti in cladirea aia. Cum sa te reprezinte asa ceva?:)))) Ce absurd esti.

    • Adi Răspunde

      Gaozica frumușică la poponica , deputatul ZERO de la U.S.R muica .

  2. Ciuciu Banana Răspunde

    Mă-ta îi poponar!
    Tac-tu este vreunul dintre bețivii care au poștit-o!

  3. USR PLUS (căcat) Răspunde

    Sug poola ieftin!

  4. Garboz Răspunde

    Mai domnule Panait nu te-ai prns trebuie asigurat de lucru in flux continu la firma Tarr ca este trezorierul IUDEMEREULUI.

  5. Satmarean Răspunde

    S-a trezit tusa si junghiul .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.