Ultima actualizare: azi, 14:00

Locale

MONSTRUL DIN TÂRŞOLŢ. A ucis soţul, a violat soţia, apoi a ucis-o, după care a băut bere!

MONSTRUL DIN TÂRŞOLŢ. Noi detalii în cazul dublei crime din Târşolţ ies la iveală. Criminalul şi-a recunoscut fapta şi a povestit cum s-a petrecut totul. El a intrat în casa soţilor, după care l-a ucis pe bătrânul de 83 de ani, după care i-a aplicat soţiei acestuia, în vârstă de 76 de ani, mai multe lovituri cu cuţitul, a violat-o iar apoi a ucis-o tot cu cuţitul. Ulterior, le-a mâncat mâncarea din frigider, a băut bere, a încercat să cureţe locul dar nu a reuşit şi s-a hotărât să dea foc locuinţei. A dat drumul la gaz şi a aprins o haină, în speranţa că va arde toată casa, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Bărbatul era consumator de alcool din Târşolţ, şi era cunoscut cu probleme. El a mai violat o femeie şi a intrat de mai multe ori în casele altor localnici, dar tot timpul s-a scuzat că a greşit pentru că era beat.
Înainte de dubla crimă el a fost în curtea bătrânilor, unde a cosit iarba.

Tragedia a avut loc în noaptea de 17/18.06.2021

În jurul orei 22,00, criminalul se îndrepta spre casă, venind de la magazinul în centrul localității, a trecut pe lângă locuinţa victimelor şi a văzut uşa de acces în curte deschisă.
„A intrat în holul de la intrare, în cameră şi ulterior în bucătăria situată lângă aceasta, de unde a luat două cuţite cu lama de aproximativ 15 cm. Când a intrat în hol, a tras de cablul telefonului care se afla în spatele ușii şi l-a scos din priză. S-a întors în hol şi a stat ascuns după uşa de la intrare, așteptând să intre cele două victime. După aproximativ 10-15 minute a intrat bărbatul, s-a aşezat pe patul situat în partea stângă, iar după aproximativ 10 minute a intrat şi soţia acestuia care s-a așezat pe patul din partea dreaptă şi au început să povestească şi să discute. După aproximativ 10-15 minute inculpatul a intrat în camera în care se aflau cei doi deschizând uşa dintre cameră şi hol şi l-a atacat pe bărbat cu unul dintre cuţite aplicându-i 2 sau 3 lovituri la nivelul pieptului şi gâtului. Femeia s-a apropiat de ei, dar a împins-o spre patul ei si a lovit-o pe aceasta în spate de 2-3 ori cu același cuţit. A dezbrăcat-o, dându-i pantalonii jos şi a întreținut cu aceasta relații sexuale normale, timp în care a ținut-o de mâini, iar după finalizarea actului sexual, i-a mai aplicat acesteia o lovitură cu cuţitul în zona gâtului. Inculpatul a precizat că în timpul actului sexual „femeia mai sufla, dar destul de slab”, iar după ce s-a ridicat din pat, la 5 sau 10 minute nu a mai auzit ca femeia să respire. A șters o parte din sânge cu un prosop pe care l-a aruncat în sobă, a desfăcut butelia de gaz şi a dat drumul la un ochi de la aragaz, a dat foc cu bricheta unui obiect de îmbrăcăminte din fâș aflat pe spătarul unui scaun de lângă uşă care a ars puțin, după care a părăsit încăperea încuind uşa de acces şi luând cheia din uşă. S-a deplasat spre imobilul situat în faţa ușii de acces în curte, a descuiat uşa cu cheile care se afla în yală şi a intrat în încăperea situată la parter în care victimele îşi petreceau ziua, a mâncat din mâncarea aflată in frigider şi a băut bere. Totodată a lăsat în chiuvetă cele 2 cuțite folosite pentru uciderea victimelor. Inculpatul a precizat că a părăsit locuința victimelor în jurul orei 1,00 – 1,30, îndreptându-se spre casă.”, se arată în hotărârea Tribunalului Satu Mare, potrivit Rejust.ro.

Alerta, dată de fiica din America

Prima persoană care şi-a dat seama că ceva nu e în regulă a fost fiica decedaţilor, plecată în America. Ea vorbea la telefon de mai multe ori pe zi cu părinţii şi ştia că în ziua următoare mama ei trebuia să aibă o operaţie la Spitalul din Negreşti Oaş. A încercat să sune dar telefonul a fost deconectat, astfel că i-a sunat pe vecini. Vecinii au anunţat poliţia, şi cu acordul fetei un poliţist a spart geamul locuinţei şi i-a descoperit decedaţi.
Făptaşul a fost prins imediat, fiind şi foarte mutle probe la faţa locului.
El a fost condamnat recent la închisoare pe viaţă şi plata unor despăgubiri de 1 milion de lei. Criminalul este încarcerat la Penitenciarul din Oradea.

5 comentarii

  1. Gheorghe Răspunde

    Problema aceasta ar putea sa se rezolve mult mai usor.Un cartus,ultimul,ar fi in folosul tuturor.Mai ales al contribuabilului roman.Viermele biped care a facut aceste crime ar merita,,ultimul cartus”.

  2. A Răspunde

    Va fi eliberat pentru bună purtare in 2-3 ani. Dar daca fumezi o iarbă faci +5 ani. Jaleeeeee

  3. altu fără bmw Răspunde

    Cam ieftin se măsoară pe la noi o viață de om. Apoi când va ieși va continua exact de acolo de unde a rămas. Că asta eu nu consider sancțiune pe măsura faptelor săvârșite. Asta fără supărare.

  4. Sa dus BMW-UL Răspunde

    Ce sa mai iasă nu vedeți închisoare pe viață

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.