Ultima actualizare: azi, 22:30
Locale

FOTO/VIDEO. Turul României la ciclism începe mâine la Satu Mare. Competiția, transmisă în 50 de țări

Spectacolul din Turul României la ciclism începe mâine, marți, 6 septembrie, de la Satu Mare, iar competiția ce va alinia la start peste 130 de cicliști din 15 țări va fi urmărită de 100 de milioane de oameni. Marți, 7 septembrie, va avea loc prologul, iar miercuri se va da startul primei etape a celui mai prestigios eveniment sportiv al țării.

În această după-masă, luni, 5 septembrie, președintele Federației Române de Ciclism și primarul municipiului Satu Mare, alături de ministrul sportului, Eduard Novak, au organizat o conferință de presă în sala de ședințe a Primăriei Satu Mare, în cadrul căreia au dat toate detaliile despre competiția ce va debuta mâine.

 

„Vă mulțumesc pentru primirea călduroasă de la Satu Mare.  Înseamnă enorm pentru noi și pentru compețiție faptul că la Cursa Copiilor s-au înscris 240 de copii. E enorm și putem spune că după perioada de pandemie, ceea ce se întâmplă la Satu Mare e o gură de aer. Turul României face și altceva în afară de a promova sportul, competiția își propune să promovează zone pe care poate altfel cicliștii nu le-ar descoperi. Trebuie să mulțumim și Primăriei pentru susținerea, fără de care ne-ar fi fost foarte greu”, a subliniat președintele Federației Române de Ciclism, Alexandru Ciocan.

Evenimentul, care ajuns la cea de-a 55-a ediție, debutează în municipiul Satu Mare, acestuia revenindu-i rolul principal în Turul României, întrucât găzduiește caravana ciclistă timp de trei zile.

,,Suntem mândri să fim gazda startului ediției din acest an. Este o mare provocare pentru noi. Prin intermediul acestui eveniment sportiv de talie internaţională contribuim și la promovarea municipiului Satu Mare, alături de Federaţia Română de Ciclism şi de partenerii săi. Mă bucur că sătmărenii sunt încântați de organizarea acestui eveniment, cea mai bună dovadă fiind cei peste 200 de concurenți înscriși la cursa copiilor. Mult succes tuturor echipelor şi lanţ întins în Mica Buclă 2022!”, a declarat primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor.

Mai mult, ediția din acest an marchează o premieră importantă: va fi transmisă la nivel internațional, prin intermediul Eurosport, care va difuza zilnic rezumate extinse din fiecare etapă în 50 de țări, inclusiv România. Astfel, municipiul Satu Mare va fi promovat în fața unei audiențe de peste 100 milioane de oameni.

,,Mă simt foarte bine în Satu Mare. Într-adevăr este una din cele mai longevive competiții sportive din România. Mulți ani am concurat în această competiție alături de președintele federație, Alexandru Ciocan, deci e pe umerii noștri să ducem mai departe această competiție. Ma bucur că Turul României face un pas uriaș anul acesta, ceea ce înseamnă că va fi vizibil pentru milioane de oameni de pe întreg globul pământesc, un lucru care înseamnă mult pentru ciclismul românesc și pentru România”, a declarat

În această seară, în fața Catedralei Romano-Catolice din centrul municipiului Satu Mare, a avut loc prezentarea echipelor ce vor participa la Turul României.

Ediția cu numărul 55 a Turului României se bucură de una dintre cele mai numeroase participări din istoria competiției – 24 de echipe profesioniste din 15 țări, și de o expunere fără precedent prin intermediul Eurosport.

Astfel, în perioada 6-11 septembrie, rezumate extinse din fiecare etapă a Turului României vor putea fi urmărite zilnic în 50 de țări, inclusiv în România, fiind pentru prima oară când competiția este transmisă la nivel internațional, asemenea tuturor celorlalte mari tururi cicliste. Turul României începe de la Satu Mare și va fi urmărită de peste 100 de milioane de oameni.

VIDEO cu prezentarea echipelor —-> AICI.

Echipele participante —-> AICI.

Programul detaliat —-> AICI.


CITEȘTE ȘI:

2 comentarii

  1. m Răspunde

    Gabor,ai înscris-o în concurs și pe amanta junioară a lui Chișluca?Oh,noo…Se familiarizeaza cu functia de responsabil al Grădinii Romii!!!Gata cu biroul, fost zugrăvit ???

  2. jeg de primar Răspunde

    ba gabore inaptule nu mai bine faceai tu pista de biciclete pana la padurea noroieni prostule care esti, un trotuar macar boule, tot pe oras faci, pe botizului sa sifonezi fonduri, carnatule

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.