Ultima actualizare: ieri, 22:15

Locale

Taximetrist care vindea droguri elevelor din Satu Mare. Le racola în timpul curselor

Taximetrist care vindea droguri elevelor din Satu Mare. În decursul lunii iunie, un taximetrist din Satu Mare, a fost prins în flagrant pentru că făcea trafic de droguri de risc și de mare risc. Acesta avea substanțele atât pentru uz personal, cât și pentru a le vinde persoanelor minore. Acum şi-a aflat sentinţa!

Potrivit informaţiilor PortalSM, cu 5 ani în urmă, bărbatul a devenit dependent de substanțe. În decursul anului 2021, pentru a-și susține viciul, bărbatul a început să comercializeze substanțele, cu efect psihoactiv, minorelor.

În vara anului 2021 acesta a cunoscut o minoră, după ce tânăra a solicitat un taxi. Cu această ocazie bărbatul i-a propus „să tragă o linie acum”, cu referire la droguri. Au consumat împreună droguri, după care, la cererea minorei, acesta a început să îi vândă de mai multe ori, câte un gram, două.

În luna septembrie a aceluiași an, bărbatul a mai cunoscut două eleve minore, cărora, tot așa, le-a oferit droguri, pe care le-au consumat împreună. În timp acesta a început să le vândă droguri, tot la cererea minorelor.

După ce una dintre fete a rupt legătura cu acesta, bărbatul, a început să o urmărească. Apoi în cursul luni mai 2022, bărbatul a contactat-o pe tânără prin aplicația „Snapchat”, unde i-a spus „o venit aia 200 de grame de iarbă pentru iubitul tău”, „sau las la maică sa ca data trecută?”.

Bărbatul s-a prezentat la domiciliul minorei, unde, cu toate că mama acesteia i-a cerut în mod repetat să părăsească apartamentul, el a refuzat. Mai mult decât atât, a  devenit recalcitrant. Înainte de acest eveniment, minora, împreună cu mama sa, au depus o plângere la poliție, denunţând faptele bărbatului.

După ce a fost prins, în luna mai, cu o cantitatea de 200 de grame de cannabis şi alte droguri în mașina de lucru, acesta a fost condamnat  la un an și 7 luni de închisoare cu executare. El a şi fost arestat preventiv în urma unor percheziţii, iar săptămâna trecută şi-a aflat sentinţa.

 

3 comentarii

  1. Norik Răspunde

    NU MAI MERGE TAXIMETRIA ȘI VĂ REPROFILAT FUTU-VA ÎN GURĂ DE TAXIMETRIȘTI BORATI!!!!

    • Ptr Norick cel bou Răspunde

      Boule ce esti, tu crezi ca toti taximetristii sunt la fel? Prostul satului ce esti!!
      Daca un politist ia mita, inseamna ca toti sunt corupti?? Gandestete un pic, ahh nu ai cu ce, am inteles.
      Bou te ai nascut, BOU Mare ramai !😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.