Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Un minor (15 ani) a vrut să iasă din țară cu buletinul altei persoane. S-a ales cu dosar penal

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat la ieșirea din ţară un tânăr care, la controlul de frontieră, a prezentat documentul altei persoane.

Vineri, 7 octombrie, în jurul orei 08.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Urziceni, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din ţară, un tânăr care, la controlul de frontieră a prezentat o carte de identitate pe numele unui bistrițean în vârstă de 22 de ani. La controlul de frontieră, polițiștii au constatat că între fizionomia persoanei prezentă în punct și cea din fotografia aplicată pe document există diferențe vizibile.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că, de fapt, cel care s-a prezentat în PTF Urziceni pentru a ieși din țară este un minor în vârstă de 15 ani, din Harghita. El s-a folosit de cartea de identitate autentică a altei persoane în încercarea de a ieși, fără însoțitor, din România.

În cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la ieșirea din țară prin trecere ilegală a frontierei de stat și fals privind identitatea. Desigur, minorului nu i s-a permis să iasă din țară.

Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.