Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

COMPARAȚIE. Biblioteca nouă din Bihor vs. Biblioteca „dărăpănată” din Satu Mare

Conducerea Consiliului Județean Bihor a prezentat proiectul Bibliotecii Județene din Oradea, clădire ce va fi transformată într-un spațiu modern și prietenos, după modelul unor biblioteci din țările europene. În proiectul estimat la peste 4 milioane de euro sunt cuprinse și achiziții de programe și de tehnologie pentru digitalizarea bibliotecii și a rețelei de biblioteci comunale și orășenești din județul Bihor. În comparație, lucrările la noua Bibliotecă Județeană din Satu Mare au costat 12 milioane de lei, adică undeva la două milioane și jumătate de euro, însă problemele au apărut la numai câteva luni de la mutarea în noul sediu. După ce în toamna anului trecut a început să plouă în bibliotecă, în urmă cu câteva zile a început să cadă și tencuiala de pe clădire.

Cum va fi modernizată Biblioteca din Oradea

Clădirea bibliotecii din Oradea va fi modernizată astfel: activitatea cu publicul va fi mutată în spații deschise la parter și în holul central, spațiile vor fi reconfigurate, un mobilier modern va face spațiile mai prietenoase, o cafenea va funcționa în holul central etc. Conducerea CJ Bihor anunță că proiectul a avut ca model biblioteci amenajate în ultimii ani în țările europene, în așa fel încât noile spații să atragă cititorii, iar biblioteca să devină un hub cultural și de educație. În proiect sunt cuprinse și achiziții de programe și de tehnologie pentru digitalizarea bibliotecii și a rețelei de biblioteci comunale și orășenești din județul Bihor, iar valoarea estimată a proiectului este de peste 4 milioane de euro.

Probleme cu Biblioteca Județeană Satu Mare, după modernizare

În toamna anului trecut, la doar câteva luni de la mutarea în noul sediu, a plouat de-a dreptul în clădirea în care s-au investit banii Consiliului Judeţean, implicit ai sătmărenilor. Angajaţii s-au chinuit să pună câteva găleţi pentru a opri scurgerea apei la parter şi distrugerea ei completă. Conducerea Consiliului Județean a reacționat atunci și a spus că acoperișul ar avea nevoie de intervenții serioase care nu se pot însă realiza fără autorizație de construcție: ,, Acoperișul are 100 de ani. Ar trebui schimbat tot, dar nu e simplu. Până atunci reparăm”, spunea, în luna septembrie 2022, președintele CJ Satu Mare.

Doar că problemele nu s-au oprit aici. La începutul acestei luni, februarie 2023, pompierii sătmăreni au fost solicitați să intervină de urgență după ce a început să cadă tencuiala de pe clădirea bibliotecii. Bucățile de tencuială s-au desprins și au căzut direct pe trotuar.


CITEȘTE ȘI:

9 comentarii

  1. De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

    Nu spuneți asta direct la primar? Și aici totul pornește de la intervența pe clădire. Știu eu de ce zic. Practica ne omoară în orașul ăsta!

  2. Nha Răspunde

    Pentru reparatii acoperis nu e necesara AC, daca nu se schimba forma si materialele din care e executat, asa ca rusinica CJ!

    • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

      Problema este mai mult decât atât. Știu ei asta foarte bine. Că s-a făcut ceva dar nu cum trebuia și mai mult au stricat. Baiul e că acolo teoretic trebuie ținuți în condiții de siguranță cărți sau manuscrise la care orice umezeală este crimă. Iar dacă acoperișul arată cum arată acum în timp se infiltrează și se distruge tot peretele. Igrasie, ciuperci, alte chestii, tot tacâmul. Răspunde cineva????

  3. Marius Groza Răspunde

    Cine a fost președintele Comisiei de selecție care a decis cumpărarea fostului “mall” Ankora? Fostul consilier Adrian Cozna, actualul deputat PNL

  4. radical2 Răspunde

    Si asta cu un numar DUBLU de consilieri. :))). Va dati seama cum pute de competenti in institutiile din Satu Mare. ASa cum sa nu te-apuce rasul cand iti zice cineva ca lucreaza la stat. Ca-ti vine sa-i razi in fata :))

    • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

      @radical2, eu zic că mai degrabă e de plâns. E catastrofă când e vorba de resursa umană. Am cultivat la scară largă asemenea incompetență că nici nu mai știi de unde să iei unul care chiar știe ce trebuie făcut. Când vede la ce se înhamă și mai ales cu cine se ia de cap și fuge.

  5. Ion Răspunde

    Reprezinta perfect nivelul de cultura la care a ajuns orasul. Pacat…

    • bigbrother Răspunde

      Totuși e de toată jena. Nu suntem în stare nici măcar să păstrăm patrimoniul construit măcar la un nivel minim. Nici nu știu ce scuze pot inventa în afară de lene, indiferență sau incompetență. Sau toate astea la un loc!

  6. Andrei Răspunde

    Centrul orasului = oglinda orasului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.