Ultima actualizare: azi, 22:25

Locale

Patron prins cu facturi fictive. 7 ani de închisoare și despăgubiri de 1 milion de lei

Patronul unei firme din Satu Mare a fost prins cu facturi fictive pentru anii 2012, 2013, 2014, după mai mulţi ani de procese fiind condamnat la 7 ani de închisoare și la plata sumei de 1 milion de lei către ANAF. Sentinţa a fost dată în cursul săptămânii trecute.

Potrivit informațiilor PortalSM, firma aflată în Satu Mare se ocupa cu lucrări şi anvelope, iar timp de trei ani firma a înregistrat mai multe facturi eliberate de firme tip „fantomă” pentru a plăti mai puţine taxe la stat.

În perioada 1.06.2012 – 31.08.2012, patronul a înregistrat 15 facturi fiscale în cuprinsul acestora fiind consemnate achiziţia fictivă de „anvelope camion” în valoare totală de 74.028 lei.

Văzând că nu s-a sesizat nimeni, în perioada 2.06.2013 – 30.12.2013 şi 20.01.2014 – 17.03.2014, acesta a mai făcut rost de 11 facturi fiscale în valoare totală de 1.795.532 lei, reprezentând achiziţia fictivă de „piese de schimb pentru camion” şi „prestări servicii conform contract şi situaţie de lucrări”.

Autorităţile au descoperit însă că firmele care au emis facturile aveau un comportament de tip „fantomă”, fiind administrate scriptic de către persoane fără venituri, oameni ai străzii, care nu au mai fost găsiţi.

Pentru faptele comise, bărbatul a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. El este obligat la plata sumei de 967.519 lei cu dobânzi și penalități de întârziere.

2 comentarii

  1. Lili Răspunde

    Foarte rapid se misca institutiile foarte bine platite ale statului roman…. 10 ani????

    • De aici înțelege fiecare ce vrea Răspunde

      Sau cazul cu copilul muscat acum 5 ani de caine si acum au clasat cazul cand sarmanul copil este mort de-a binelea de mai mult de 4 ani deja!!!! Mie in locul lor mi-ar fi rusine sa ma prezint catre public cu asa ceva. Sincer. Peste tot in sistemul eroilor foarte speciali te lovesti de viteza melcului turbat, mai putin la pompieri. Plus peste tot infloreste sistemul Pile-Cunoștiinte-Relatii si acum!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.