Ultima actualizare: azi, 11:11

Naţionale

Ministerul Sănătății vrea să oblige medicii să comunice cu familiile pacienților grav bolnavi!

Ministerul Sănătății vrea să oblige medicii să comunice cu familiile pacienților, iar în caz contrar, doctorii și spitalele riscă amenzi.

S-ar putea să urmeze schimbări în spitale. Ministerul Sănătății vrea să oblige medicii să comunice cu familiile pacienților. În caz contrar, atât doctorii, cât și spitalele în care lucrează riscă amenzi. Rudele multor bolnavi spun că aștepată cu orele pe holurile spitalelor pentru a primi un răspuns din partea personalului medical, de convorbiri telefonice nici nu poate fi vorba, pentru că… nu le răspunde nimeni, potrivit Digi24.

Este vorba despre pacienții mai gravi, care nu pot comunica cu familia. Potrivit unui ordin al Ministrului Sănătății, transmiterea de informații se va face prin telefon sau SMS. Iar informarea trebuie să aibă loc la cel mult două ore de la internare.

Lucia Daina, director medical Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea: Nu vorbim despre pacienți care au telefon mobil la ei, ci de pacienți mai gravi, care nu pot comunica cu familia.

Simin Florescu, managerul Spitalului „Victor Babeș”: Dacă și noi și familia pacientului respectăm aceleași reguli, adică o dată pe zi, nu de 50 de ori pe zi telefoane, atunci lucrurile sunt fezabile. Lipsa comunicării dintre medici și familiile pacienților va atrage după sine amenzi: între 2.000 și 3.500 de lei pentru medici, și între 5.000 și 7.000 de lei pentru spitale, se mai arată în proiect.

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: O să facem în așa fel încât să fie un sistem aplicabil, care să răspundă nevoilor familiilor pacienților. Proiectul se află în dezbatere publică până la începutul lunii aprilie.

Un comentariu

  1. ... Răspunde

    Asta din filmul încă nelansat “Ministrul sănătății glumește”? Zici că unii așa din naștere au probleme de comunicare verbală. Știu de caz clar când negau inclusiv efectele adverse ale unor medicamente. Acum le cereți să pună diagnostic clar și să comunice asta relativ rapid către aparținători???? Cred că glumiți. Păi fetița aia care a murit acum 6 săptămâni cu cazul acela ce facem? Că nici acum nu ați zis nimic concret. Că doar se cercetează. Vă bateți joc de oameni, asta-i adevărul și habar nu aveți mulți ce faceți. Noroc cu protocolul că puteți da vina pe ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.