Ultima actualizare: azi, 17:25

Naţionale

Primăvara începe cu creșterea prețurilor la carburanți. Motorina standard a crescut cu 4 bani/litru

Primăvara începe cu creșterea prețurilor la carburanți. Prețurile carburanților sunt în creștere la început de primăvară. Prețul motorinei standard a crescut cu 4 bani pe litru. Este prima scumpire după un lanț mai lung de ieftiniri, în luna februarie. Și benzina costă mai mult față de luna trecută. În medie, cu 5 bani pe litru, în cazul sortimentului standard, potrivit Digi24.

Prețurile carburanților au început să crească la finalul lunii februarie.Cel mai ieftin sortiment de benzină costă 6,58 lei pe litru. În cazul motorinei, prețul unui litru pornește de la 7,25 lei.

„S-ar putea să fie niște discontinuități pe aprovizionare, de exemplu două rafinării din România utilizează țitei de import și dacă sunt dificultăți pe Marea Neagră, Portul Constanța și așa mai departe, posibil să fie dificultăți privind lanțul logistic și atunci asta se vede și în prețuri”, spune Cristi Tudorescu, consultant financiar, potrivit aceleași surse.

Pentru un plin de 50 de litri de carburant, șoferii care au mașini pe motorină plătesc acum 365 lei, iar cei cu autoturisme pe benzină 330 lei. În ambele cazuri, prețul este mai mare, în medie, cu 5 lei. Consumul mediu anual în România este de circa 7,3 milioane de tone de carburanți, dintre care aproape 6 milioane tone de motorină. Doar două treimi se produc în cele trei rafinării din țară, restul se importă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.