Ultima actualizare: azi, 20:55

Locale

A dat spargeri în Italia și a vrut să se ascundă în România. Individul, oprit în PTF Petea

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat la intrarea în țară un tânăr de 26 de ani, din Maramureș, pe numele căruia autoritățile din Italia au emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Marți, 6 iunie, în jurul orei 16.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pe sensul de intrare în România, un tânăr de 26 de ani, domiciliat în județul Maramureș.

Cu ocazia formalităţilor pentru intrarea în țară, la controlul efectuat de către polițiștii de frontieră, s-a constatat că pe numele acestuia a fost emis, în data de 10.09.2022, un mandat european de arestare de către autoritățile din Italia. Maramureșeanul are de executat o pedeapsă privativă de libertate pentru o perioadă de doi ani, pentru săvârșirea infracţiunii de furt calificat.

Tânărul a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.


Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.