Ultima actualizare: ieri, 19:37

Locale

Helsinki din ,,La Casa de Papel”, însurat cu o sătmăreancă. Actorul este legat de România

Într-un interviu acordat Europa FM la Cluj-Napoca, unde se află zilele acestea cu ocazia Festivalului Internațional de Film Transilvania, actorul sârb Darko Perić, cel care l-a interpretat pe Helsinki în serialul La Casa de Papel, a declarat că este foarte legat de România. El spune că petrece mult timp în țara noastră mai ales pentru că soția sa este originară din Satu Mare.

În vârstă de 46 de ani, Darko Perić s-a născut într-un orăşel din estul Serbiei. Actorul care-i dă viață lui Helsinki în serialul fenomen La Casa de Papel afirmă că este foarte legat de țara noastră, unde și-a petrecut studenția. El este însurat cu o sătmăreancă, iar astfel continuă să petreacă mult timp în țara noastră.

„Am locuit în România din 1995 și până în 2003, când am plecat. Niciodată nu am plecat definitiv, pentru că soția mea este de la Satu Mare și încerc să vin anual. Am stat în București câțiva ani, iar apoi m-am mutat în Timișoara”, povestește în interviul acordat Europa FM.

Actorul se declară uimit de felul în care s-a schimbat România: „Anul trecut am ajuns la Constanța și am rămas uimit, mi-a plăcut. În Cluj se simte Occidentul. Vezi arhitectură comunistă, dar se văd foarte multe lucruri importate din Vest”, explică Darko Perić.

Îi plac filmele românești și este fan Toma Caragiu

„Filmele mele preferate sunt din anii 1970, 1980. (…) Sunt mare fan Mircea Albulescu și Toma Caragiu”, spune actorul.

Deși se declară atașat de filmele românești ceva mai vechi, Darko Perić este de părere că cinematografia românească a evoluat și crede că țara noastră ar putea produce cândva, cu ceva mai multe investiții, un serial sau un film cunoscut în întreaga lume, așa cum este La Casa de Papel.

„Azi cu toate aceste platforme de streaming orice țară, inclusiv România care are profesioniști foarte mulți (regizori, actori, operatori), poate produce un film sau un serial care să fie cunoscut în toată lumea. E pasul următor: să se investească mai mulți bani în cultură, în producții. Nu numai filmele pentru festivaluri sunt cultură. Și un serial reprezintă cultură, cultura pop”, este de părere interpretul lui Helsinki din La Casa de Papel.

La TIFF, Darko Perić este prezent în calitate de jurat și se declară încântat: ,,Sunt filme interesante, filme premiate la alte festivaluri. Recomand oamenilor să vină să le vadă”, conchide actorul sârb.


Sursa: europafm.ro


CITEȘTE ȘI:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.