Ultima actualizare: azi, 15:17

Locale

A încercat să intre ilegal în țară, prin PTF Petea. Cum s-a scuzat tânărul în fața polițiștilor

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Petea cercetează un cetățean român care a încercat să intre în România fără a se prezenta la controlul de frontieră.

Duminică, 2 iulie, în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, polițiștii au observat o persoană care se deplasa pe jos, ocolind toneta de control pe lângă clădirea PTF Petea, pe sensul de intrare în România. Imediat, persoana a fost oprită de polițiștii de frontieră.

Din primele verificări s-a stabilit că este vorba despre un bărbat în vârstă de 21 de ani, din județul Botoșani. Acesta a declarat că se întorcea din Elveția, dar cartea de identitate i-a expirat și, de teamă că nu i se va permite intrarea în țară, a încercat să treacă ilegal de aliniamentul de control, fără să se prezinte la efectuarea formalităților de frontieră.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de intrare ilegală în țară prin trecere frauduloasă a frontierei de stat.


Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.