Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Filtre de amploare în Satu Mare. Mașini oprite, amenzi pe bandă rulantă și permise reținute

Ieri, 30 iunie, polițiștii sătmăreni au desfășurat o acțiune preventiv-reactivă, pe raza județului, pentru combaterea faptelor cu violență și asigurarea și întărirea climatului de ordine și siguranță publică.

La acțiune au participat peste 150 de polițiști din cadrul structurilor Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, împreună cu efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Satu Mare și ale Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Satu Mare.

În acest sens, au fost instituite 12 filtre, fiind legitimate 486 de persoane și oprite în vederea efectuării controlului 363 de autovehicule. În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 64 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 17.795 de lei, fiind dispusă măsura complementară de reținere a 7 permise de conducere și 5 certificate de înmatriculare.

Aflându-se permanent în slujba cetățeanului, pentru crearea unui climat de liniște socială, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni, conform prevederilor Legii nr.61/1991, prevenind cu succes producerea unor evenimente negative și reacționând prompt și eficient împotriva celor care nu respectă normele legale aflate în vigoare.

Acțiunile polițiștilor pentru siguranța comunității continuă și în perioada următoare.


Sursa: IPJ Satu Mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.