Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

FOTO/VIDEO. Incendiu violent la un tren, în județul vecin. Intervenție de urgență

Vineri dimineața, 1 septembrie, pompierii militari orădeni au acționat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un tren de călători cu două vagoane, care se deplasa pe ruta Arad-Oradea.

Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, la ora 06.25, la fața locului fiind mobilizate imediat, cinci echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, două autospeciale tip ABROLL , o ambulanță SMURD tip B2 și o autospecială de primă intervenție și comandă.

În momentul sosirii forțelor de intervenție la locul evenimentului, în vagoane nu se afla nicio persoană, toți pasagerii (aproximativ 20), autoevacuându-se în siguranță, iar flăcările se manifestau violent la nivelul întregului tren.

Echipajele de pompieri au localizat și lichidat incendiul în jurul orei 07.20, iar în momentul de față acționează pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului. Din fericire, nu au existat persoane rănite.

Un comentariu

  1. Mihaita Piticu' Răspunde

    Trenuri din anii 1940…..Ce mai vreti. Lumea a 3 a

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.