Ultima actualizare: azi, 12:52

Locale

Vietnamez reținut în județul Satu Mare. A vrut să iasă ilegal din țară

Un cetățean vietnamez este cercetat de către polițiștii de frontieră sătmăreni pentru că a încercat să iasă ilegal din țară prin zona de responsabilitate a Sectorului Poliției de Frontieră Petea.

În cursul zilei de joi, 12 octombrie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea au desfășurat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale. În cadrul acțiunii, în jurul orei 23.45, în cooperare cu autoritățile de frontieră maghiare, polițiștii au reținut, la aproximativ 500 metri de linia de frontieră (pe direcția localității Dara), o persoană de origine asiatică. Polițiștii de frontieră au condus persoana la sediul instituției și, în urma verificărilor, au constatat că este vorba despre un vietnamez în vârstă de 27 de ani, intrat legal în România în baza unei vize de muncă.

Vietnamezul a declarat că intenționa să ajungă într-un stat din vestul Europei, în căutarea unui alt loc de muncă. Dar pentru că nu deținea documentele legale pentru o astfel de călătorie, a încercat să treacă ilegal din România în Ungaria. În prezent, cetățeanul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la ieșirea din țară prin trecere ilegală a frontierei de stat.


Sursa: Poliția de Frontieră

Un comentariu

  1. Vlad Tepes Răspunde

    Asta nu este infractor. E un sarac in cautarea unai vieti mai bune. In Italia incearca zilnic mii de astfel de oameni sa intre ilegal in tara, in cautarea unei vieti mai bune. Acolo nimeni nu este cercetat pentru tentativa de trecere ilegala a frontietei, dimpotriva, li se ofera asistenta sociala, medicala, hrana, temporar desigur , pina hotarasc daca ii primesc sau daca ii trimit inapoi in tara de origine.
    Romania este o tara membra a UE.
    Noi de ce nu procedam la fel, ca doar ii copiem la indigo pe occidentali ?!
    Cu ce ne alegem ca-i facem dosar penal ?
    Sigur, ofiterii procedeaza legal.
    Eu vreau sa spun ca legea trebuie adaptata la sistemul de valori occidental.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.