Ultima actualizare: azi, 16:16
Naţionale

Un român din Germania s-a dus la poliție să anunțe că soția a dispărut. Femeia era la închisoare!

Un român din Germania care s-a dus la Poliție ca să anunțe că soția lui a dispărut de acasă a avut parte de o surpriză de proporții: femeia era, de fapt, la închisoare. Mai mult, a aflat că și pe numele lui fusese emis un mandat de arestare, potrivit Digi24.ro.

Îngrijorat că soția lui, tot româncă, nu răspundea la telefon, românul de 31 de ani s-a dus vineri, 17 noiembrie, seara, la o secție de poliție din localitatea Poing, din landul Bavaria, ca să-i anunțe dispariția. Însă la poliție bărbatul a aflat că soția lui nu era dispărută, ci în arest, pentru că fusese prinsă la furat într-un magazin de pe raza localității, în ziua respectivă, potrivit tz.de. Mai mult, femeia avea și un mandat pentru executarea pedepsei, pentru fapte similare și a fost transferată la închisoarea pentru femei din München-Stadelheim. Însă aceasta nu a fost singura veste șocantă pentru bărbat. Polițiștii i-au spus că și el era acuzat de complicitate, astfel că a ajuns și el după gratii, însă a fost eliberat după ce a plătit o amendă.

„Femeia care a fost transferată anterior la Munchen este încă în arest, deși soțul a declarat că va merge imediat acolo pentru a-i plăti amenda, ca să poată fi și ea eliberată”, a declarat un reprezentant al poliției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.