Ultima actualizare: azi, 16:16
Locale

Detalii înfiorătoare. Polițistul local din Satu Mare a violat-o pe fetiță ani la rând

Polițistul local din Satu Mare a violat-o pe fiica iubitei lui ani la rând. Din anul 2019, fetița, acum în vârstă de 11 ani, a fost victima unui monstru, iar detaliile oferite de procurori sunt înfiorătoare. 

Redăm, mai jos, comunicatul transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare:

,,La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare a fost înregistrat dosarul penal privind comiterea infracţiunii de agresiune sexuală în formă continuată. (…) La data de 19.12.2023, procurorul de caz a dispus schimbarea încadrării juridice faţă de suspect şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol în formă continuată.

În fapt, din probatoriul administrat până în prezent, rezultă că în perioada 2019 – noiembrie 2023, în timp ce inculpatul şi persoana vătămată se aflau în locuinţa comună din municipiul Satu Mare, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea minorei de a-şi exprima voinţa, acesta a exercitat în mod repetat atât acte sexuale orale, cât şi alte acte de natură sexuală faţă de minoră, care avea vârsta cuprinsă între 7 şi 11 ani.

Faţă de autor s-a dispus luarea măsurii reţinerii, urmând ca în cursul zilei de 19.12.2023 să fie prezentat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Satu Mare cu propunere de luare a măsurii arestării preventive.

Cercetările în cauză sunt efectuate de organele de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare – Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea şi supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare. Precizăm că activităţile procesuale efectuate în cursul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precum şi a prezumţiei de nevinovăţie”.


CITEȘTE ȘI:

7 comentarii

  1. Carlos Răspunde

    Examenele psihologice a lui pește.

  2. Varu Răspunde

    Cel legătură au testele psihologice cu acești psihopați, testele astea sunt măsluite

  3. Ion Răspunde

    La ocnă cu el..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.